Olimpicii români, cei mai buni din Europa la chimie și biologie

Foto: euso2014.eu

Foto: euso2014.eu

Ambele echipe ale României înscrise la a XII-a ediție a Olimpiadei de Științe a Uniunii Europene (EUSO), competiție cu caracter interdisciplinar pe echipe, au obținut medalii de aur, informează biroul de presă al Ministerului Educației. Este cel mai bun rezultat în istoria participării țării noastre la acest concurs, aflată actualmente la a patra prezență.

Cei șase performeri sunt Robert Iulian Răveanu și Tudor Costel Crețu – fizică, ambii elevi la Liceul Internațional de Informatică din București, George Claudiu Săvulescu (Liceul Internațional de Informatică din București) și Andrei Iliescu (Colegiul Național „Ienăchiță Văcărescu” din Târgoviște) – chimie, respectiv Alexandru Zancă (Colegiul Național „Mihai Viteazul” din Ploiești) și Bogdan Ionuț Siscă Jippa (Colegiul Național „Mihai Viteazul” din București) – biologie.

Ediția curentă a Olimpiadei de Științe a Uniunii Europene s-a desfășurat la Atena, în perioada 30 martie – 6 aprilie, și a reunit 50 de echipe din 25 de state membre ale Uniunii Europene. Conform regulamentului, o țară poate înscrie două echipe alcătuite din câte trei elevi care susțin două probe practice de câte 4 ore fiecare, la trei discipline: biologie, chimie și fizică, punctele de la fiecare experiment cumulându-se pentru echipă.

Loading

Comments

comments