Nu e glumă proastă: de la 1 aprilie se scumpesc gazele

Ilustrație: stiriperurse.ro

Ilustrație: stiriperurse.ro

Președintele ANRE, Nicolae Havrileț, a declarat, joi, citat de Mediafax, că de la 1 aprilie va fi o creștere de 2% a prețului la gazele naturale la consumatorii casnici, și cu 5% la consumatorii industriali din piața reglementată, adăugând că nu se are în vedere o creștere a prețului la energie electrică.

Întrebat dacă vor mai fi scumpiri după 1 aprilie până la sfârșitul anului, Havrileț a spus că “pentru consumatorii din piața liberă există piața liberă, iar în piața reglementată, conform calendarului, există trepte de creștere a prețului”. “Dar considerăm că de la 1 iulie evoluția pieței va fi una de o așa manieră încât să putem controla prețurile”, a adăugat el.

În legătură cu criticile că acest calendar de liberalizare a prețurilor este prea accelerat și faptul că marile industrii nu suportă o creștere a prețurilor la gaze atât de mare, Havrileț a explicat că utilizatorii din industrii pot să opteze fie pentru piața reglementată, fie pentru piața liberă, unde prețurile sunt date de cerere și ofertă.

Loading

Comments

comments