EXCLUSIV. NSA este un supervizor al serviciilor secrete europene. Alte concluzii ale unui studiu comandat de Parlamentul European

NSA peste UEDouă aspecte importante ale interceptărilor comunicațiilor globale efectuate de Agenția Națională de Securitate a SUA (NSA) sunt relevate de un studiu realizat la solicitarea Parlamentului European – Comisia pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne, de un colectiv de cercetători și profesori ai unor universități europene: 1. interceptările pot influența competiția firmelor americane cu cele europene; 2. Cetățenii europeni nu sunt protejați de interceptările NSA, fiindcă legislația americană care limitează atribuțiile NSA se aplică doar cetățenilor americani.

Studiul a încercat să determine existența interceptărilor în masă în cazul a cinci state europene (Marea Britanie, Franța, Germania, Suedia și Olanda), iar rezultatul este îngrijorător: patru dintre acestea (mai puțin Olanda, în cazul căreia nu există dovezi substanțiale) desfășoară activități asemănătoare celor americane (ale NSA). Reprezentanții serviciilor secrete ai statelor respective susțin că activitățile lor se desfășoară în conformitate cu legislația națională, dar autorii studiului contra-argumentează, arătând că organismele europene au autoritatea necesară și pot interveni pentru ca programele de interceptare să respecte principiile fundamentale ale Uniunii, precum drepturile omului și supremația legii. Programele de interceptare în masă desfășurate de statele-membre pot afecta securitatea Uniunii, în ansamblul său, susțin autorii studiului.

„Supravegherea în masă nu este un fenomen nou în regimurile liberale, iar recenta serie de scandaluri din jurul programelor de inerceptare în masă a comunicațiilor de către NSA și GHCQ (serviciul cu atribuții similare NSA din Marea Britanie) nu face decât să ne reamintească de recurența practicilor ilegale ale serviciilor secrete. Totuși, amplitudinea supravegherii, așa cum a fost devoalată de Edward Snowden, nu poate fi expediată ca o rutină. Dezvăluirile au relevat aspecte care afectează direct drepturile cetățenilor europeni și credibilitatea instituțiilor europene a căror menire este să garanteze drepturile respective. În primul rând, este vorba de o redimensionare a supravegherii, în sens crescător, datorită progresului tehnologic. În al doilea rând, este tot mai vagă distincția între supravegherea legitimă, necesară în decursul investigațiilor criminalistice, și supravegherea în masă, fără obiective clar determinate. În al treilea rând, serviciile secrete nu au răspuns satisfăcător întrebărilor legitime ridicate în urma dezvăluirilor; iar acesta este un argument pentru necesitatea unei investigări mai aprofundate a fenomenului”, se spune în preambulul studiului.

Studiul arată că serviciile secrete europene au rolul principal de colectare a datelor, iar procesarea acestora se face de organisme transnaționale, controlate de Statele Unite. Practic, NSA este un supervizor al serviciilor secrete europene. Unele guverne europene au fost informate despre programele de interceptare, dar altele au aflat abia acum, din presă…

Legislația care reglementează activitatea serviciilor secrete diferă de la un stat european la altul, dar, în general, există numeroase scăpări legislative, care le permit serviciilor să acționeze „de capul lor”. Organismele de control al activității serviciilor secrete au atribuții limitate, constată autorii studiului.

Loading

Comments

comments