Necolaiciuc – achitat de prima instanță într-unul din dosarele în care este inculpat

Judecătoria Sectorului 1 l-a achitat, marți, pe fostul director general al CFR Mihai Necolaiciuc în dosarul în care este acuzat pentru o fraudă de 2,7 milioane euro, în legătură cu achiziționarea unor bunuri în cadrul unui proiect de reconstruire a infrastructurii afectate de inundațiile din 2000.

Instanța a dispus achitarea lui Mihai Necolaiciuc pentru infracțiunea de utilizare a creditului garantat din fonduri publice în alte scopuri decât cel pentru care a fost acordat, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.

Judecătoriei Sectorului 1 a revocat măsura preventivă care fusese dispusă în cazul lui Necolaiciuc, respectiv cea a obligării de a nu părăsi localitatea București. De asemenea, instanța a dispus ridicare sechestrului instituit la data de 28 iulie 2009, de către DNA, asupra bunurilor mobile și imobile ale lui Necolaiciuc.

Soluția dată de Judecătoria Sectorului 1 nu este definitivă, putând fi atacată cu recurs la Tribunalul București.

Fostul director general al Companiei Nationale a Cailor Ferate Romane a fost eliberat din arest la începutul anului 2012, dupa revocarea tuturor celor patru mandate de arestare. Necolaiciuc a fost extradat in 20 aprilie 2011 din SUA, pentru a fi judecat pentru prejudicierea CFR cu cel puțin 70 de milioane de euro. Suma ar putea fi mai mare, alte dosare, in cazul sau, fiind in lucru.

Necolaiciuc a prejudiciat CFR umfland pretul produselor si echipamentelor achizitionate. De exemplu, un sac de ciment era cumparat cu 3,6 milioane de lei vechi, iar pentru un metru patrat de mocheta se platea 6 milioane de lei.

Necolaiciuc a fost numit director la CFR in 2000, cercetarile impotriva acestuia incepand in 2004, la scurt timp dupa ce a fost destituit.

La inceputul anului 2005, Necolaiciuc a parasit tara cu destinatia Republica Moldova, plecand apoi in Austria, unde a fost depistat de către Interpol, dar a reușit să se refugieze în Statele Unite.

Loading

Comments

comments