Modelul BBC aplicat în România de Stelian Tănase: Patriarhia ar putea ajunge la conducerea TVR

Pentru intelectualul Stelian Tănase, suntem niste ființe numite Grivei.  Foto: Florin Eșanu/Epoch Times

Pentru intelectualul Stelian Tănase, suntem niste ființe numite Grivei.
Foto: Florin Eșanu/Epoch Times

Președintele-director general al TVR, Stelian Tănase, a declarat, marți, după întâlnirea cu premierul Victor Ponta, că s-a convenit asupra unui proces de restructurare a televiziunii publice, după modelul BBC, care va însemna și crearea unui structuri comune cu radioul public, informează Mediafax.

El a arătat că săptămâna viitoare, marți, se va alege un CA care va încheia un provizorat care a provocat destule neliniști și daune TVR.

„Odată cu instalarea CA, activitatea TVR va intra în normal”, a spus Stelian Tănase.

Organigrama este complet depășită și nu mai funcționăm. Este exact ca un Trabant cu care vrem să întrecem mașinile care se produc anul ăsta sau să intrăm în competiție cu celelate televiziuni”. 

Stelian Tănase a mai declarat că, în opinia sa, insolvența nu poate fi evitată la televiziunea publică, el arătând că această variantă a fost discutată cu primul-ministru, ca și alte scenarii. TVR are datorii de 150 de milioane de lei.

“Mâine, după ședința de Guvern, premierul Ponta va ieși să dea mai multe explicații, multe sunt tehnice și țin de fiscalitate, administrare, restructurarea taxelor”, a spus Stelian Tănase. Acesta a precizat că, după două întâlniri cu premierul Victor Ponta și o întâlnire cu liderul PNL Crin Antonescu, a obținut sprijin politic și garanții pentru măsurile care trebuie luate la TVR.

El a spus că noua lege va reduce foarte mult numirile politice. “Vrem să reducem foarte mult decizia politicului în privința CA. Ne gândim la Patriarhie, la Academia Română, la uniunile de creație, la organizațiile profesionale din media, pentru că discuția va fi strict profesională”, a spus Stelian Tănase.

El a arătat că TVR trebuie să rămână, din punctul său de vedere, la Parlament, dar nu în sensul ca Parlamentul să controleze instituția, și în sensul de for ultim la care să se apeleze pentru rezolvarea unor probleme interne.

Loading

Comments

comments