Ministrul de Interne anunță adoptarea noului Cod Rutier, azi, prin ordonanță de urgență

Așa cum ne-au obișnuit guvernele anterioare, cabinetul Ponta nu face excepție și, în pofida solidei majorități parlamentare de care dispune, continuă să legifereze în locul aleșilor, adoptând legi extrem de importante prin procedura ordonanței de urgență.

Ministrul de Interne, liberalul Radu Stroe a anunțat, azi, că noul Cod Rutier va fi adoptat, tot azi, prin ordonanță de urgență, anunță Mediafax.

Noul Cod rutier prevede o amendă maximă de 16.000 de lei pentru administratorii de drumuri care nu își îndeplinesc atribuțiile, o amendă maximă pentru șoferi de 9.600 lei și o perioadă maximă de doi ani în cazul suspendării permisului de conducere, a precizat Radu Stroe.

Ministrul Radu Stroe a declarat, marți, la finalul unei ședințe a liderilor PNL, că s-a optat, ca decizie politică, pentru promovarea noului Cod rutier prin ordonanță de urgență a Guvernului. El a menționat că până miercuri se vor mai opera modificări la proiectul de act normativ.

Premierul Victor Ponta declara luni că dacă ministrul de Interne Radu Stroe va avea până miercuri “o formă agreată” a Codului rutier, atunci acesta va fi adoptat în ședința de Guvern.

 

Citește și:

EXCLUSIV. Premierul Victor Ponta REFUZĂ să răspundă: de ce USL conduce țara prin ordonanțe de urgență când are 70 la sută în Parlament?

Loading

Comments

comments