A FI SAU A NU FILM. Miere amară

mieleMiele (miere), unul dintre cele trei filme aflate în competiția pentru premiul european LUX, mi-a lăsat un gust amar.

L-am văzut azi, în avanpremieră, la Spațiul Public European. Am ajuns mai devreme decât majoritatea celor 15 invitați. În sală era Irina Nistor. După schimbul inițial de amabilități, am aflat că preferatul criticului de film era tot The Selfish Giant (Uriașul Egoist) și deja ne bucuram, crezând că asta vom viziona. N-a fost să fie – cu o largă majoritate (de 9 voturi), Miele a câștigat „dreptul de proiecție”.

Este oarecum logic. Miele este despre eutanasia umană -mai exact, despre sinuciderea asistată-, un subiect tabu în Uniunea Europeană, în sensul că doar țările Benelux (Belgia, Olanda, Luxemburg) au legalizat eutanasia și niciun stat european, în afara Elveției (care nu este membru UE) nu au legalizat sinuciderea asistată.

Eutanasia presupune că existența unui pacient incurabil, a cărui „viață” înseamnă exclusiv suferință, este suprimată de un doctor. Așadar, în țările în care procedura este legalizată, eutanasia este considerată o formă de intervenție medicală.

Sinuciderea asistată înseamnă că cel în cauză își autoadministrează o doză letală de substanțe (de regulă, barbiturice), fiind doar asistat (supravegheat) de personalul medical.

Miele este o tănără italiancă ce câștigă bani frumoși din suferința altora, combinată cu o lacună legislativă. Ea se substituie personalului medical care în Elveția îi asistă, legal, pe bolnavii sinucigași. Face rost de cele trebuincioase trecerii în neființă fără suferință. Chiar dacă asta înseamnă să călătorească, regulat, până la „capătul Pământului” – taman în Mexic, adică, de unde poate cumpăra barbiturice folosite la eutanasia câinilor, bune și pentru oameni, în doza potrivită.

Miele, fostă studentă la medicină, este convinsă că „meseria” ei este este una nobilă, chiar dacă e și profitabilă, permițându-i să locuiască într-o vilă, pe malul mării. Îi ajută pe oameni să-și curme suferințele, luându-și asupra sa, consecutiv, povara fiecărei despărțiri, care, evident, nu este deloc ușoară, dacă nu ești un robot insensibil.

Toate bune și frumoase, până când unul dintre clienți se dovedește a fi doar plictisit de viață, nicidecum suferind de o boală incurabilă. Miele se deplasează la domiciliul acestuia convinsă că este vorba de un bolnav, a cărui singură cerere -neobișnuită- este să nu fie asistat, dorind să facă totul de unul singur. Abia după ce îi livrează „medicamentul final” și instrucțiunile de folosire află cum stau lucrurile. Se înfurie, se duce la client cerându-și marfa înapoi. Acesta nu vrea s-o returneze. Începe un tango care se încheie melodramatic.

Atât? Din punctul meu de vedere: da, atât.

Cred că ar fi fost mult mai interesant un film inspirat din viața (și moartea) lui Chantal Sebire, de exemplu.

Citește și:

Black Friday pentru cinefili: trei filme LUX de văzut GRATIS la Cinema Studio

1,233 total views, 1 views today

Comments

comments