Masacru în China: 23 de oameni uciși și peste o sută răniți într-un atac al cuțitarilor

Foto: captură Youtube

Foto: captură Youtube

UPDATE Conform BBC, care citează oficialități chineze locale, suspecții ar fi militanți uiguri din provincia Xinjang, unde trăiesc peste 7 milioane de descendenți ai turcilor. Uigurii, care sunt islamiști suniți, au comis numeroase acte teroriste în China, în lupta lor pentru independență. Conform presei chineze, numărul atacatorilor a fost peste zece. Bilanțul victimelor a crescut. Se pare că 29 de persoane și-au pierdut viața, dintre care patru din rândul agresorilor (nu cinci, cum se informase inițial), iar 130 ar fi fost rănite.

Știrea inițială

28 de persoane și-au pierdut viața și 113 au fost rănite, conform bilanțului oficial al unui atac cu cuțite, efectuat de indivizi încă neidentificați, într-o gară din Kunming (privincia Yunnan), oraș în Sud-Vestul Chinei, informează Associated Press.

Martorii din rândul răniților au relatat că invizi îmbrăcați în costume negre au pătruns în clădirea gării și au început să atace oamenii care le ieșeau în cale, fără a cruța pe cineva. au scăpat cu viață doar cei care au reușit să fugă suficient de repede din calea agresorilor.

Polițiștii sosiți la fața locului în timpul carnagiului au reușit să lichideze cinci dintre atacatori. Nu se știe numărul exact al acestora, dar oficialitățile chineze susțin că este vorba de un grup care a comis un act terorist.

Loading

Comments

comments