Managerul Strâmb-eanu al Spitalului Ploiești rămâne în funcție în pofida neregulilor constatate

Managerul Spitalului Județean Ploiești, Adrian Strâmbeanu, a cărui suspendare a fost anunțată, marți, de conducerea Consiliului Județean, după solicitarea făcută de Read Arafat, e în continuare în funcție, reprezentanții CJ spunând că în contractul acestuia nu există o prevedere privind suspendarea, informează Mediafax.

“Contractul de management este încheiat între dumnealui (Adrian Strâmbeanu – n.r.) și domnul Mircea Cosma, în calitate de președinte al Consiliului Județean Prahova, iar clauzele de încetare a contractului pot fi aplicate prin articolul 22, litera k, care prevede că încetarea contractului poate avea loc în cazul în care se constată abateri de la legislația în vigoare de către organele de control și instituțiile abilitate în condițiile legii”, a declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX, vicepreședintele Consiliului Județean Prahova, Sebastian Danielescu.

El a precizat că nu există un raport final al comisiei de anchetă de la SJU Ploiești care să fi fost înaintat CJ Prahova și în baza căruia “să se procedeze la încetarea contractului”.

Adrian Strâmbeanu deține de șapte ani funcția de manager al SJU Ploiești în baza unui contract de management încheiat cu CJ Prahova. În cei șapte ani, el a participat de două ori la concursuri de proiecte de management organizate de CJ Prahova, de fiecare dată proiectul său fiind câștigător, în condițiile în care a fost singurul care a participat. Ultimul contract de management între Adrian Strâmbeanu și președintele CJ Prahova Mircea Cosma a fost încheiat în 14 decembrie 2010 și expiră la 13 decembrie 2013.

Marți, după ce secretarul de stat Raed Arafat a anunțat că a cerut suspendarea din funcție a lui Adrian Strâmbeanu, celălalt vicepreședinte al CJ Prahova, Laurențiu Rebega, a declarat că Strâmbeanu a fost suspendat din funcție și că în două sau trei zile CJ îi va găsi un înlocuitor interimar.

Președintele CJ Prahova, Mircea Cosma, nu a putut fi contactat pentru a detalii cu privire la această situație și la cauzele pentru care contractul de management pe care l-a semnat cu Adrian Strâmbeanu nu prevede o clauză de suspendare.

Secretarul de stat Raed Arafat a început, luni, verificările la Spitalul Județean de Urgență din Ploiești, din echipa de control a Ministerului Sănătății care va analiza situația reclamată de chirurgul Dan Oprea făcând parte managerul Spitalului Municipal din Oradea, Gheorghe Carp, dar și președintele Colegiului Medicilor Prahova. Potrivit unor surse citate de Mediafax, o concluzie preliminară a controlului este aceea că banii de care a dispus SJU Ploiești nu se regăsesc în dotări și achiziții.

Ancheta la Spitalul Județean de Urgență din Ploiești a început, de fapt, miercurea trecută, după ce chirurgul Dan Oprea a acuzat lipsa de implicare a autorităților, lipsa dotărilor și mai ales a medicamentelor, spunând că spitalul ploieștean ești este “umilit, abandonat de toți” și că, deși în spital s-au abordat tehnici chirurgicale de nivel universitar, la nivelul unității sanitare nu se alocă fonduri, bisturiele electrice de unică folosință sunt folosite “de zeci de ori”, iar alte dotări sunt “de pe vremea lui Pazvante”.

Loading

Comments

comments