Lista completă a candidaților la europarlamentare

Foto: Instagram / europeanparliament

Foto: Instagram / europeanparliament

Sursa: elections2014.eu

Sursa: elections2014.eu

Românii îi vor alege, în ziua de 25 mai, pe cei 32 de deputați care îi vor reprezenta în viitorul Parlament European. Forul legislativ al Uniunii Europene este constituit din 751 de deputați – număr redus de la 766. În urma acestei reduceri, România a pierdut un loc față de legislatura care s-a încheiat luni, 14 aprilie, și va fi astfel reprezentată, în comparație cu Germania, de exact trei ori mai puțini deputați. Germania conduce în topul PE, din punctul de vedere al reprezentării, cu 96 de eurodeputați, urmată de Franța – 74, Italia și Marea Britanie – 73, Spania – 54, Polonia – 51. România este chiar în urma Poloniei, deci locul 7 la reprezentativitate, care se stabilește în funcție de populație.

Bătălia electorală va fi dură, în întreaga Europă. Miza este stabilirea noului raport de forțe în viitorul Parlament European. În legislatura 2009 – 2014, popularii au fost mai numeroși și au dat președintele Comisiei Europene, chiar dacă nu exista o prevedere care să impună acest lucru, cum avem acum, după Tratatul de la Lisabona, din 2009. Sondajele îi creditează pe socialiști și pe aliații lor tradiționali cu șansa de a-și adjudeca cele mai multe locuri în viitorul Parlament European, în urma scrutinului ce se va desfășura între 22 și 25 mai și ale cărui rezultate vor fi anunțate chiar pe data de 25 (duminică), seara, în întreaga Uniune. Prin urmare, germanul Martin Schulz, încă președinte al Parlamentului European, nominalizat de colegii săi pentru funcția de Președinte al Comisiei Europene, este cel mai probabil succesor al portughezului Jose Manuel Barroso. Succesiunea nu va deveni efectivă imediat, ci abia în toamna acestui an.

După epuizarea căilor de atac ale deciziilor Biroului Electoral Central din România (BEC), ieri au fost consemnate și comunicate listele candidaturilor valide (definitive) pentru alegerile europarlamentare. 580 de candidați, dintre care 572 propuși de 15 formațiuni politice, iar 8 independenți, își vor disputa cele 32 de locuri în forul din Strasbourg.

Vezi și:

Care vă este opțiunea pentru alegerile europarlamentare?

 

 

CANDIDATURI DEFINITIVE LA ALEGERILE PENTRU MEMBRII DIN ROMÂNIA ÎN PARLAMENTUL EUROPEAN DIN ANUL 2014

 

LISTA CANDIDAȚILOR PARTIDULUI POPORULUI – DAN DIACONESCU

1. DIACONESCU CRISTIAN-DAN

2. MAN SIMONA-ALLICE

3. VOICULESCU DIANA

4. NEAGU LIVIU-ROBERT

5. ORZAȚĂ RADU-PAUL

6. DUMITRAȘCU EDUARD-CĂLIN

7. SLABU GHEORGHE

8. MIHALACHE EUGEN-COSTINEL

9. DEM LE ALIN

10. NISTOR ANDREEA-LAURA

11. IONESCU LAURENTIU-DAN

12. ANGHEL GABRIELA-LOLA

13. GHERGHICEANU FLORENTINA

15. DIACONU ADRIAN-NICOLAE

16. MUNTEAN MARIAN

17. AIVĂNOAEI CONSTANTIN-ALIN

18. FLIUNDRA IONEL

19. CILIBIU MIHAI

20. DEACONU MIHAI

21. MIHART ION

22. DOGAR DORIN-OVIDIU

23. BELDEAN LUMINIȚA

24. ROMAN APOSTOL-PICU

25. IOV JAN-CĂTĂLIN

26. HUNTAI IOAN

27. VOICU CONSTANTIN

28. MĂRGINEAN MARIUS-DORU

29. NICOLESCU GABRIEL

30. AIOAN EI CRISTINEL-DUMITRU

31. SIMOIU MARIA-MARIETA

32. POPA ALINA

33. HORVAT ALEXANDRU

34. NANE AUREL

35. TRIFU CĂTĂLIN-VICTOR

36. MOLDOVAN ADRIAN

37. ȚIFREA VASILE

38. ZAMFIR MARIA-CRISTINA-ADRIANA

39. IORGULESCU MIHAI-ALEXANDRU

40. ORHEI OLIvIU-LUCIAN

41. ALEXANDRESCU ANDREEA-ANCA

42. STANCIU MIȘU-MIHAEL

 

LISTA CANDIDAȚILOR PARTIDULUI FORȚA CIVICÄ

1. UNGUREANU MIHAI-RĂZVAN

2. PAVELESCU DIANA LAURA

3. NICOLAU MIHAELA

4. RADU ADRIANA

5. ALEXANDRESCU VLAD-TUDOR

6. BOTEZATU DANIEL

7. MUNTEANU TEODOR

8. BARANGĂ LAURENTIU

9. SEBENI MARIANA

10. OLARU MIHAELA

11. TEODORESCU GINA

12. RĂDOIU-LEȘ GABRIELA-ANGELA

13. GRIGORAȘ CRISTIAN-GHEORGHIȚĂ

14. PANFIL GELU-IONUȚ

15. PENTIE RADU-BOGDAN

16. AKSOY YAVUZ

17. SEcoșAN OVIDIU

18. COMAN AUGUSTIN

19. HUZĂU MIHAI

20. PEFRE MIHAI

21. TERzEA MARIUS

22. RĂDAN AUREL CRISTIAN

23. DOBRE TRAIAN

24. TRIBOI GHEORGHE

25. POPA CORNELIUS

26. SAUCĂ OANA-ELENA

27. PRAZNITCHI ROXANA-IOANA

28. NICOLAE VICTOR-CRISTIAN

29. ROMAN IONEL-HORIA

30. CRIșAN CORINA-ANKA

31. CIOZVARDÄ-DIACONESCU AN DREI-OCTAVIAN

32. BÂLBU CORNEL

33. GRIGORAȘ RĂZVAN-IONUȚ

34. MICU ALMA-ELENA

35. BOBOC JANE

36. TUDORACHE DOINIȚA-ȘTEFANIA

37. DAMAȘCAN MIHAELA

38. FARKAS AM BRUS-MIHAI

39. STRÎMBEANU ALEXANDRU

40. BENȚIA ARACSIA~MAGDALENA

41. SIMIONESCU RADU ALEXANDRU

42. RADA EMIL

 

LISTA CANDIDAȚILOR PARTIDULUI MIȘCAREA POPULARÄ

1. PREDA CRISTIAN-DAN

2. MUREȘAN SIEGFRIED VASILE

3. BACONSCHI TEoDoR-ANAToL

4. PErREsCU CRISTIAN

5. FUNERIU PETRU-DANIEL

6. ROȘU CARMEN-MARIANA

7. DRAGOMIR RUXANDRA MARIA

8. LEȘCO ALEXANDRU

9. BERCA GABRIEL

10. VIȘAN GELU

11. RĂDULESCU ADRIAN

12. BOTA LAURA-DIANA

13. VREME vALERIAN

14. IVĂȘCHESCU NICOLAE

15. RoGoJAN MIHAI-CIPRIAN

16. NEGRUȚ CLEMENT

17. DIACOMATU SERGIU-IONUȚ

18. ZĂTREANU DAN-RADU

19. BOTEZATU COSTACHE-IOAN

20. GAMALEȚ BOGDAN-LAURENȚIU

21. TIMARIU CRISTINA

22. vAsILE MARIAN

23. GRIGORIU IULIANA

24. ȘORTAN EUGENIA

25. MARINCAȘ OCT AVIANA

26. DAMIAN CRISTIAN-DAN

27. PATRAȘCU LUCIAN

28. CONDOIU MARIUS

29. LUPAN MIRCEA

30. FEKETE CAROL

31. CRIȘAN-LAZAROV LOREDANA-FLORENTINA

32. POPA SIMONA-DIANA

33. COMAN DRAGOȘ-FLORIN

34. HREBENCIUC FLORIN-ALEXANDRU

35. ODOBLEJA ȘTEFAN

36. MOINESCU DANA-EUGENIA

37. MAXIM ANA

38. ZOMANȚ BRIGITIU-ION

39. IRIMIA ANA-MARIA

40. TUDORACHE MARIA-MIHAELA

41. POPA AN DREEA-JEANINA

42. POPESCU FLORIN-AURELIAN

 

LISTA CANDIDAȚILOR ALIANȚEI ELECTORALE PSD-UNPR-PC

1. CRETU CORINA

2. ANDRONESCU ECATERINA

3. IVAN CĂTĂLIN-SORIN

4. NICA DAN

5. GRAPINI MARIA

6. DRĂGHICI DAMIAN

7. SÂRBU DACIANA-OCTAVIA

8. PASCU IOAN-MIRCEA

9. DÄNCILĂ VAsILICA-VIORICA

10. MOISĂ IONEL-SORIN

11. BOȘTINARU VICTOR

12. TĂNĂSESCU CLAUDIU-CIPRIAN

13. FRUNZULICĂ DORU-CLAUDIAN

14. REBEGA CONSTANTIN-LAURENȚIU

15. ȚAPARDEL ANA-CLAUDIA

16. CRISTEA ANDI-LUCIAN

17. NEGRESCU VICTOR

18. PAVEL EMILIAN

19. POPA RĂZVAN

20. ZOANĂ MARIA-GABRIELA

21. DOBRETE FLORENTINA-ADINA

22. GILIA CLAUDIA

23. BRĂDĂȚAN TIBERIUS-MARIUS

24. RADU SORIN MIHAI

25. ROTARU ALEXANDRU

26. ANGHEL IULIANA-FLORINA

27. RĂDUCANU SEBASTIAN

28. ILAȘ CLAUDIU

29. VOINEA ION

30. cAzANAcLI ALINA

31. SARAMEI VEACESLAV

32. CRISTESCU VERA-DORINA

33. POPA ȘTEFAN-OVIDIU

34. ARHIRE STELA

35. MIHĂILESCU BOGDAN-CONSTANTIN

36. BLOȚIU ANDRA-ANCA

37. PAPUC SERGIU-VASILE

38. TOADER BOGDAN-ANDREI

39. FÂNTÂNARU GEORGETA

40. RÎMNICEANU VALERIA-ELENA

41. BĂRBULESCU EMILIAN-EUGEN

42. CHIOVEANU DRAGOȘ

 

LISTA CANDIDAȚILOR PARTIDULUI NAȚIONAL ȚĂRĂNESC CREȘTIN DEMOCRAT

1. PAVELESCU AURELIAN

2. BODU SEBASTIAN-VALENTIN

3. sTAVROsITU MARIA

4. IANCU GHEORGHE

5. NEACȘU NELU

6. MOLDOVAN VALENTIN

7. BUCIUMEANU NICOLAE-CĂTĂLIN

8. FRÂNC CLAUDIU

9. BUICĂ LUCICĂ-LUCIAN

10. FIȚIU AVRAM

11. MAZILU LIVIU-LUCIAN

12. POPA IOAN~ALIN

13. MOLDOVEANU RAMON

14. ENESCU CARMEN-ADRIANA

15. GUȚANU MIHAI

16. CHIRU GHEORGHE

17. NEGRU CONSTANTIN

18. CRETU ILIE

19. POENARU MIRCEA

20. SÎRBU DAN

21. TOADER VASILE

22. FURTUNĂ CORNELIU~DANIEL

23. ILIE LILIAN

24. zEANA CORNELIU

25. PÎRJOL GEORGE

26. TOADER CĂTĂLIN-FLORIAN

27. sTAMATE EUGEN GHEORGHE

28. PELIMON TRAIAN

29. DĂNILĂ OANA-ALINA

30. IACOBESCU MIRCEA

31. CATRINOIU MATEI

32. IANCU IONUT

33. STAN GABRIEL

34. NIȚU NICOLETA

35. HERȚA TEODOR-DANIEL

36. MIHALĂ COSMIN

37. ALEXANDROIU GHEORGHE

38. ȚICU DIANA-ALINA

39. ȚICU IRINA-MARIANA

40. NICORESCU LUCIAN-GABRIEL

41. BANNER-DOBRESCU IOANA-MIHAELA

42. GURDUzA LUCIA

 

LISTA CANDIDAȚILOR UNIUNIE DEMOCRATE MAGHIARE DIN ROMANIA

1. WINKLER IULIU

2. SOGOR CSABA

3. VINCZE LORANT-GYORGY

4. HEGEDUS CSILLA

5. ANTAL ISTVAN-LORANT

6. PETER FERENC

7. PATAKI CSABA

8. BENKO ERIKA

9. PASZTOR SANDOR

10. KOZMA ISTVAN-FLORIN

11. BOGYA ANNAMARIA

12. ASZTALOS FERENC

13. MAGYAR LORAND-BALINT

14. KOZMA MONIKA

15. KLARIK ATTILA

16. DEMYEN ISTVAN

17. TAKACS ARANKA

18. TOROK LASZLO

19. BIRTALAN JOZSEF

20. LORINCZ HELGA

21. GOGOLAK-HRUBECZ CSONGOR

22. NAGY SZABOLCS

23. VAJDA BORBALA

24. BODOCZI ANNAMARIA

25. BALAZS BOTOND

26. DAJKA TUNDE

27. KOVACS MIHALY-LEVENTE

28. BALINT EMOKE

29. DEMETER FERENC

30. ORI-PAKAI FRANCISCA

31. PAPP LAJOS-LEVENTE

32. ECKSTEIN-KOVACS PETER

33. ANDERCO ALIZ-TIMEA

34. VIDA NOEMI-ERIKA

35. FARAGO PETRU

36. AMBRUS CAROL

37. KOKENYESDI MIHAI-ȘTEFAN

38. ROMANSZKI ZSUZSA

39. MOLNAR ANDREI

40. JAKAB ADORJAN-MIHALY

41. SZAFTA SZENDE

42. NOVAK LEVENTE

 

LISTA CANDIDAȚILOR PARTIDULUI NAȚIONAL LIBERAL

1. NICOLAI NORICA

2. VĂLEAN ADINA-IOANA

3. MĂNESCU RAMONA-NICOLE

4. BUȘOI CRISTIAN-SILVIU

5. WEBER RENATE

6. HELLVIG EDUARD-RAUL

7. ȚURCANU MIHAI

8. BENCHESCU CLAUDIA

9. STAVARACHE ROMEO

10. MURARU DAN-ANDREI

11. VARGA LUCIA-ANA

12. ROMAN FLORIN-CLAUDIU

13. GIOsAN VICTOR

14. BĂDULESCU DORIN-VALERIU

15. ROTEA CĂTĂLIN~ȘTEFAN

16. DOBRE GHEORGHE

17. STÂNGĂ GEORG E-CĂTĂLIN

18. NICA BOGDAN CRISTIAN

19. GUȚU ANA

20. STOIAN MARIA

21. PRICOP cRIsTIAN-ELORINEL

22. STOICA RAUL

23. DEMIAN GEORGE-ADRIAN

24. NICOLAE DIANA-ȘTEFANA

25. COLCERIU OVIDIU

26. CÎRJAN DANIEL-OLIMPIU

27. RADU MONICA-DORINA

28. POLAK MIHAELA-SIMONA

29. RĂDULESCU ALEXANDER-TUDOR

30. DOROFTEI OVIDIU

31. BOCA TEOFIL

32. MOTOC OCTAVIAN

33. PANTELIMON EMIL

34. PROFIR CĂTĂLIN

35. MIHAILOvICI CRISTINA-STELIANA

36. ȚURCANU ADRIAN

37. SOLCAN MARIUS-ADRIAN

38. vARTIC RALUCA

39. GHIȚĂ CRISTIAN EMILIAN

40. PATER COSMIN-BOGDAN

41. IONESCU ALEXANDRU-SILVIU

42. SCRIOȘTEANU IONEL

 

LISTA CANDIDAȚILOR PARTIDULUI DEMOCRAT LIBERAL

1. STOLOJAN THEODOR-DUMITRU

2. MACOVEI MONIcA-LUIsA

3. UNGUREANU TRAIAN

4. MARINESCU MARIAN-JEAN

5. BUDA DANIEL

6. ONOFREI OREST

7. DAVID DRAGOȘ FLORIN

8. CIONCA-ARGHIR IUSTIN-MARINEL

9. APOSTOLACHE MIHAI CRISTIAN

10. MONTOIU GABRIELA-CĂTĂLINA

11. HAVA MIRCEA-GHEORGHE

12. MOLDOVAN SORIN-DAN

13. BOJIN MIHĂIȚĂ

14. SCRIPCARU GEORGE

15. FALCĂ GHEORGHE

16. FLOREA DORIN

17. SPIRIDON ȘTEFAN

18. CÎMPEAN DANIELA

19. DRĂGHINCESCU SIMONA

20. MOROșAN CĂTĂLIN

21. MĂRCULESCU DUMITRU

22. RESMERIȚĂ DORULEȚ-NELU

23. RĂILEANU-ILCU MARIETA

24. PRALĂ ȘTEFAN

25. MOISESCU ADRIAN ION

26. DRĂGAN ALEXANDRU

27. BÎRLEA GHEORGHE

28. NIȚĂ ALINA VALENTINA

29. ROȘIAN RADU CĂLIN

30. GEORGESCU VICTOR

31. BUZESCU ILIE

32. BERCA EDUARD-MARIUs

33. DUMITRESCU CLAUDIU

34. IFTIMOAEI CIPRIAN-CONSTANTIN

35. COzMA ADRIAN-FELICIAN

36. IONICĂ GEORGE-ALEXANDRU

37. PANTIȘ CARMEN

38. FILIMON IONUT

39. FOTACHE GABRIELA

40. KANSOU HAzEM

41. RADU ANIșOARA

42. ȘTEFAN ANCUȚA MIHAELA

 

LISTA CANDIDAȚILOR PARTIDULUI ROMÂNIA MARE

1. VADIM-TUDOR CORNELIU

2. IOVICI TEODOR-VICTOR

3. STĂNESCU CRISTIAN

4. POPA VASILE

5. POPESCU ADRIAN

6. ȚÎNCU GEORGE

7. ALUPOAEI IONELA ALINA

8. CIOBANU BOGDAN-CONSTANTIN

9. BĂDINICI MARIAN-FLORIN-CORNELIU

10. CĂPÂLNAȘ GAVRIL-EMIL

11. EDU MIHAIL

12. HEIMANN MICHAEL

13. HUJA BOGDAN NICOLAE

14. ONORIU EMANUEL

15. IvANOvICI CONSTANTIN

16. BURLIGICĂ MIHAELA-ELENA

17. IFRIM VANGHELE

18. NICOLAE ANA-MARIA

19. RÎNDAȘU OLIVIA-ELENA

20. BOLBOTINĂ VIOREL

21. PÂRVU-VIȘA MIHAI

22. CRĂCIUNESCU IONELA-MĂDĂLINA

23. CIOBANU GEORGE-CONSTANTIN

24. DAVID ELISABETA

25. MITITELU MARIA

26. MUTAFELA GHEORGHE-DANIEL

27. MARIEAN DANIEL

28. FRUMOSU ILEANA

29. GHIDĂNAC MELANIA

30. ANGHEL SERBAN-LAURENTIU

31. CIURCĂ CLAUDIU-BOGDAN

 

LISTA CANDIDAȚILOR PARTIDULUI NOUA REPUBLICĂ

1. NEAMȚU GEORGE-MIHAIL

2. MIOC GEORGE

3. BÂRGĂOANU LIVIU-ȘTEFAN

4. BERARI CORNELIU-DAN

5. CIUMAC VICTOR

6. ROSETTII ANDREI-CĂTĂLIN

7. OFIȚERU AUGUSTIN-MINEL

8. OPREA DORU

9. IENCI VOICU-DANIEL

10. FICUȚ BIANCA-LORDIANA

11. MÎRZA ADELA-DORINA

12. DRĂGAN FLORIN-ADRIAN

13. HERȚEG CĂLIN-GHEORGHE

14. LAZĂR MIHAI-ALIN

15. STAN ION

16. JUGRIN COSTEL

17. POSTOLACHE DANIELA-ILONA

18. EȘI MARIUS-COSTEL

19. CÎRSTEA FLORIN-DANIEL

20. SCURTU ALINA ELENA

21. ANIȚEI ALEXANDRU

22. MIHĂILĂ IULIAN-ADRIAN

23. CIOBANU LORIN-IONUȚ

24. SPIRU BOGDAN

25. MAIER ANA-MARIA

26. DRĂCEA SILVANA-TEODORA

27. NAZNEAN HORATIU

28. TEODORESCU VALERIU

29. AXINTE GABRIEL GEORGE

30. BANCIU CRISTIAN

31. TUDOR ȘTEFAN

 

LISTA CANDIDAȚILOR PARTIDULUI ECOLOGIST ROMÂN

1. MORARU RADU

2. CÂRCIU GHEORGHE-FLORIN

3. BĂDRĂGAN DUMITRU

4. MARIES TEODOR

5. STOICAN ANGELICA

6. LUPAȘC VASILE

7. CH ELARU-POsTOLACHE CRISTIAN

8. IONIȚĂ CRISTIAN

9. SOFIANOS STYLIANOS

10. DUCA CAMELIA

11. NEAMȚU MIHAELA-CARMEN

12. NECHIFOR DĂSCĂLESCU SERGIU

13. PUȘCAȘU IOAN

14. MUNTEAN AUREL-TEODOR

15. ROMAN NELU-ȘTEFAN

16. ȘICHET ANDREI-NICO LAE

17. OLTEANU LOREDANA

18. MOHAMMAD DINA

19. SPIREA ANDRA-MIHAELA-ELENA

20. HUȘCĂ ROXANA-ADRIANA

21. MITREA ANAMARIA-MANUELA

22. POPA ANAMARIA

23. TIMARU OLIVIA-IOANA

24. HUDESCU CARMEN-ANDREEA

25. PRIPON ALINA-GABRIELA

26. ȚîȚu CLAUDIU-CĂTĂLIN

27. GRIGORE MARIANA

28. ANDREI MIHAI

29. NICOLAE RADU

30. PAȘCA MIHAI-OLIMPIU

31. POPIONE VALENTINA-ALEXANDRA

32. ARAPU CARINA-GABRIELA

33. MANTA LAURA-CĂTĂLINA

34. FULICEA ANDREI

 

LISTA CANDIDAȚILOR PARTIDULUI VERDE

1. BRABETE FLORIN

2. DUMITRU SILVIU

3. POP MIHAELA-MARIA

4. RENIȚĂ ALECU

5. GHEORGHE CRISTIAN-FLORIN

6. NIGEL CARMEN-VIOLETA

7. DUMBRĂVEANU ANDREI

8. BUTNARU CĂTĂLIN~DAN

9. ACIBOTĂRIȚĂ DAN

10. STOIAN ALEXANDRU

11. VUȘCAN HOREA TUDOR

12. TATU CONSTANTIN-TULIU

13. DĂNEȚ ADINA-GABRIELA

14. LUPAESCU CONSTANTIN

15. CONSTANTINESCU BOGDAN-ALEXANDRU

16. VOINEA NICOLAE

17. RErCU ANA

18. PREDOI ALEXANDRU

19. RUSE SORIN-LIVIU

20. DUMITRESCU MIHAI

21. CONSTANTINESCU ȘTEFANIA

22. NIȚU MARIAN

23. GHEORGHE ALEXANDRU-MIHAI

24. IATAN IRINEU-MARIAN

 

LISTA CAN DIDAȚILOR PARTIDULUI ALTERNATIVA SOCIALISTĂ

1. ROTARU CONSTANTIN

2. STANCIU LUCIA

3. DINU ADRIAN~MANUEL

4. SÂRBU LUCIAN

5. BADEA MARIN

6. ZBĂGANU GHEORGHIȚĂ

7. POPA MARIA-MAGDALENA

8. SEMEN CONSTANTIN

9. ROTARU GHEORGHE

10. BREHOIU MARINA

11. STANCIU DUMITRU

12. TINCU PETRU

13. MILITARU ANAMARIA

14. BUCATARU SANDU

15. MIU ION

16. BLIORȚ DANIEL

17. ZBĂGANU ALEXANDRA

18. NICOLESCU vALENTIN-QUINTUS

19. ROTARIU DAN~DORULEȚ

20. CARADAICĂ MIHAIL

21. CIFU ILEANA

22. TOARTÄ MIHAHONUȚ

23. NITULESCU FLORIN

24. ONEAȚĂ BOGDAN

25. MĂNĂILĂ DAN

26. DOROFFEI ILIE

27. PÎSLĂ MARCELA

28. BOȘTINESCU-BĂRĂSCU CONSTANTIN

29. SÎRBU ROBERT-EDUARD

30. HRYNCZUK MIHAI

31. ENACHE LUMINIȚA

32. LICU VALERIU

33. BUJDEI-TEBEICĂ VLAD

34. TUDOR MARIA IONELA

35. GIUREA GEORGETA

36. CRUȘOVEANU RĂDIȚA

37. ROTARU MIHAELA-DENIS

38. CHILCHIDIS RĂZVAN

39. DRAGOMIR VIRGIL

40. UȚANU GEORGIANA-MIHAELA

41. UNGUREANU ILEANA-MANUELLA

42. MAXIM-SAMUILĂ ARISTIDE

 

LISTA CANDIDATILOR ALIANȚEI NAȚIONALE A AGRICULTORILOR

1. SIMION FLORIN

2. STERGHIU NICOLAE

3. CUCU MARCEL

4. ARDELEANU vAsILE

5. SAVA CEzAR

6. GAGIONEA CORNEL

7. AFTANACHE MIHAI

s. STAN ANGELICA

9. BLEDEA GHEORGHE

10. ARSENE GEORGIANA-BIANCA

11. GHERAsE MIHAI

12. TUDOR MARIAN

13. DIMITRIU MIHAIL

14. MANOLACHE COSTEL

15. BRICĂ MARILENA

16. MORARU OVIDIU

17. LAZĂR GHEORGHE

18. BURADA DUMITRU

19. LUPU DUMITRU-OVIDIU

20. GOGIOIU CONSTANTIN

21. ALEXE COSTEL

22. HAU MIRCEA

23. ILIE ION

24. GURĂU DAN

25. DUCA ALEXANDRA ELENA

26. BOȘNEAGA ADRIAN

27. ISOPESCU DIANA-ELENA

28. BUTUC EUGEN

29. ZAMFIR FLORIN-RĂZVAN

30. GĂLIE COSMIN-DORIN

31. ATOMULESEI TUDOR-ANDREI

32. DRĂGULIN GEORGE-EMANOIL

33. ȚUȚUIANU MIHAHONUȚ

 

LISTA CAN DIDAȚILOR PARTIDULUI DREPTÄȚII SOCIALE

1. RECE TRAIAN

2. VĂRBANCIU NICOLAE

3. HUIDU FLORIN

4. MIRICĂ GHEORGHE

5. RIzEA MARIAN

6. SASU MIRCEA-ION

7. CRĂCIUN ELENA

8. HUIDU MIHAIL SORIN

9. FITION GHEORGHE

10. UNGUREANU CRISTIAN

11. MIHAI PEFRACHE

12. BLÎNDU SIMONA-LIANA

13. RĂDULESCU MANUELA

14. TUDOSE DUMITRU

15. DEGERATU IOAN-GABRIEL

16. STOICA NIcUSOR

17. IOSUB JĂNEL

18. DICU ANA

19. ȘTEFĂNESCU GABRIEL-MARIAN

20. MARIN TEODOR

21. MELINTE DANIELA-BRÎNDUȘA

22. NEGREA GABRIEL

23. GHINESCU ION

24. STAN CAMELIA-GABRIELA

25. CRISTOVESCU VICTOR

26. PLEȘTIU NICUȘOR

27. CONSTANTINESCU EUGEN-MARIUS

28. GROSU ION

29. GHEORGHE RAFAEL-DĂNUȚ

30. CIOPEI ELENA-PAULA

31. BOERU ANDREEA-CORALIA

32. PREDONU ION

33. CUMANOV NICOLETA

34. CHITIC NICULINA

35. TUDORA ALEXANDRU

36. DAN SORIN

37. PANȚURU ANA-MARIA

38. LISCAN MARIN

39. CIUBOTARIU FLORENTINA

40. BĂLĂCEANU CRISTINA TEODORA

41. MIHALACHE ALEXANDRU-ANDREI

 

CANDIDAȚI INDEPENDENȚI

1. UNGUREANU GEORGIANA-CORINA

2. FILIP CONSTANTIN-TITIAN

3. LIGA DĂNUȚ

4. PUREA PAUL

5. CAPSALI PERICLE-IULIAN

6. COSTEA PETER

7. DIACONU MIRCEA

8. DĂEANU VALENTIN-EUGEN

 

1,808 total views, 1 views today

Comments

comments