La Mioveni s-au fabricat o jumătate de milion de automobile de teren

Uzina Vehicule Dacia din Mioveni a fabricat marți automobilul Duster cu numărul 500.000, acest model reprezentând circa 40% din producția zilnică a constructorului, informează Mediafax.

Vehiculul, un Laureate 4×4, de culoare gris olive, echipat cu motorul 1.5 dCi 110 CP, va fi livrat unui client din Franța, principala piață de export pentru acest model, se arată într-un comunicat al Dacia.

În cei aproape patru ani de la lansare, 95% din producția modelului a fost exportată, în special în țările Europei Occidentale.

Loading

Comments

comments