Jumătate dintre rebelii sirieni sunt jihadiști (analiză)

Membrii ai brigazii Al-Nusra

Membrii ai brigazii Al-Nusra

Aproape jumătate dintre membrii forțelor care luptă împotriva lui Bashar al-Assad sunt jihadiști sau fac parte din grupuri extremist-islamiste, se spune într-un fragment al unui studiu efectuat de Ministerul Apărării din Marea Britanie, publicat de Daily Telegraph și citat de AFP.

Analiza efectuată de IHS Jane’s (companie de consultanță pe probleme de energie, economie, risc geo-politic, etc.), va fi pulicată întegral în cursul săptămânii.

Analiștii estimează că forțele rebele numără 100.000 de oameni, dar, de când au izbucnit violențele în Siria, s-au fragmentat în 1.000 de bande.

Analiza IHS Jane’s estimează că în jur de 10.000 de rebeli sunt jihadiști cu legături în Al-Qaeda, 30.000-35.000 sunt islamiști extremisti, care sunt diferiți de jihadiști în sensul că sunt concentrați numai pe conflictul sirian și nu pe lupta globală a islamiștilor.

“Insurgența este acum dominată de grupuri care au cel puțin un punct de vedere asupra conflictului”, a declarat Lister, , pentru Daily Telegraph.

“Ideea conform căreia opoziția este condusă de grupurile seculare nu se confirmă” a spus Charles Lister, autorul analizei.

“Dacă Vestul va da semne că nu este interesat în a-l îndepărta pe Assad este posibil ca și islamiștii moderați să fie împinși către extremism”, a avertizat Lister.

Studiul se bazează pe intervievarea militanților și informații secrete.

Loading

Comments

comments