Johannis este analfabet la democrație

Klaus Johannis*, singurul candidat al „dreptei” care contează în cursa pentru Cotroceni, crede că este „normal” ca presa și clasa politică din România să fie infiltrate de servicii. Întrebat la Adevărul Live dacă el consideră că este normal ca serviciile de informații să aibă ofițeri acoperiți în presă și în politică, Johannis a răspuns: „Da, eu cred că face parte din activitatea serviciilor și nu cred că este vreo problemă”.

Mărturisesc că am fost șocat să citesc această afirmație. Îi imputam lui Johannis povestea cu casele și minciuna cu neîntâlnirea lui Traian Băsescu, dar în rest candidatura sa mi se părea una interesantă din perspectiva electoratului indecis (precizare: refuz să aleg răul cel mai mic – vreau să votez doar când un candidat mă convinge că este bun, însă niciunul dintre cei 14 pretendenți nu mi-a câștigat încrederea). Am avut răbdarea să mă uit la mare parte din interviul de la Adevărul live, ca să dau de pasajul în care vorbește de servicii, pentru a fi absolut convins că presa nu a trunchiat cu nimic, scoțând eventual din context ce a afirmat „neamțul”. Atașez acest pasaj de 26 de secunde, tocmai pentru a vedea & auzi și voi că nu există dubii: întrebarea a fost clară, răspunsul la fel de clar, tranșant**.

Mi se pare afirmația-cheie a acestei campanii și sunt uluit că mare parte a presei o tratează cu lejeritate (inclusiv Adevărul, unde s-a dat interviul; publicația a scos pasajul respectiv din script), iar adversarii politici nu o taxează – ceea ce ar putea însemna că sunt în acord cu afirmația lui Johannis.

Voi începe prin analiza afirmației, demonstrând că este groaznică. Și voi continua cu posibilele explicații ale acestei grozăvenii.

Așadar, serviciile NU au dreptul să infiltreze presa și mediul politic cu ofițeri acoperiți. Serviciile AU nu doar dreptul, ci și obligația să monitorizeze presa, iar prin proprii agenți să încerce să obțină informații din interiorul partidelor și al redacțiilor de presă, pentru a se asigura că acolo nu se desfășoară activități ce pot aduce atingere siguranței naționale. Dar acești agenți nu pot fi, concomitent, jurnaliști sau politicieni. De ce? E simplu: ca să se evite dubla comandă.

Într-un stat democratic coexistă în echilibru patru puteri: executivă, legislativă, judecătorească și mass-media. Serviciile sunt o putere doar într-un stat dictatorial sau într-un simulacru de democrație. Observați câtă forfotă au produs în SUA (și nu doar) dezvăluirile fostului angajat NSA Edward Snowden – tocmai pentru că americanii au simțit că serviciile secrete își arogă prea multe atribuții, eludând controlul puterilor din stat.

Pentru ca echilibrul puterilor să existe și să se mențină e nevoie ca intervenția serviciilor să se facă într-un cadru legal asemănător celui din democrațiile consacrate și supus controlului celor patru puteri, nicidecum invers – serviciile controlând/dirijând cele patru puteri, cum se întâmplă în România. România are numărul cel mai mare de agenți secreți raportat la populație, din rândul statelor considerate democratice (circa 60 de mii în total, respectiv 3 agenți / 1.000 de locuitori!), iar aceștia, se vede, au foarte multă treabă, creând psihoze în masă specifică regimurilor dictatoriale. Baremi dacă serviciile și-ar fi dovedit eficiența în combaterea furtului etatizat, a înstrăinării avuției naționale pe nimica toată, a subminării economiei… Dar, la 25 de ani de la schimbarea de regim, suntem mai jos de unde am plecat, în raport cu alte economii din zonă. În rest, totul e gargară.

Revenind: ca să își poată exercita rolul de putere, fiecare din cele patru componente ale sistemului democratic trebuie să funcționeze conform unor reguli interne corecte și transparente. În cazul presei, de pildă, vorbim de un cod deontologic. Acest cod deontologic este în contradicție flagrantă cu fișa postului de agent secret. Jurnalistul trebuie să scoată la lumină și să expună tot ce este de interes public, protejându-și sursele, în vreme ce serviciile trebuie să-și expună sursele, păstrând secretul informațiilor pe care le obțin – cu excepția cazurilor când se constată infracțiuni și trebuie informate autoritățile de resort (Poliția, parchetele).

Infiltrarea unei redacții cu un agent secret presupune că agentul nu va fi un jurnalist veritabil, ci va „turna tot” și va scrie „șopârle”, „anchete” preparate de servicii, ascunzând adevăruri de interes public legitim, acționând la comanda serviciului respectiv, în secret absolut. Eventual, dacă agentul este poziționat sus în schema editorială, va direcționa politica ziarului/postului respectiv, în conformitate cu cerințele „de siguranță națională”. Astfel, va fi subminată capacitatea redacției respective de a-și îndeplini corect și până la capăt misiunea de informare publică, cum, de altfel, se întâmplă în presa de la noi, unde puterea presei este transferată serviciilor.

La fel, în cazul partidelor, infiltrarea presupune capacitatea de control nemijlocit a politicilor publice și eludarea controlului parlamentar, cum (iarăși) se și întâmplă în realitate. În această realitate, serviciile au devenit stat în stat și conduc țara, de facto.

Nu m-a mirat tupeul fostului șef al SRI, pedeseristul Radu Timofte, care a admis că are agenți infiltrați în redacții, precizând doar că este „exagerată” estimarea că jumătate dintre jurnaliști ar fi securiști. Însă, m-a uluit că un președinte de partid intitulat liberal și candidat al acestei formațiuni la alegerile prezidențiale în anul 2014, constată, cu atâta lejeritate, că o situație complet aberantă, nedemocratică, este „normală”.

Cum de a ajuns Johannis la această afirmație? Am doar două explicații pe care le văd posibile:

  1. Nu are habar de principiile pe care le-am expus mai sus și a emis o judecată proprie, la moment, fără să analizeze în profunzime.
  2. Știe foarte bine despre ce vorbește, dar este controlat de servicii și spune ce i se dictează.

Ambele situații sunt în defavoarea candidaturii lui Klaus Johannis. Prima îl expune ca superficial și cu înclinații (cel puțin) nedemocratice: un analfabet al democrației. A doua – cred că nu mai e nevoie să o comentez. Judecând după reacția ulterioară a împricinatului**, pare că prima explicație este cea corectă.

Am tot sperat, de-a lungul timpului, că „mai rău nu se poate”. Și, mereu, speranțele mi s-au năruit, iar eu am reclădit castele de nisip. Acum, situația este atât de proastă, încât mă declar pregătit să îmi schimb decizia inițială de a nu vota, dacă vreun candidat va declara, răspicat, că, în cazul alegerii sale, le va cere în scris șefilor serviciilor secrete să se angajeze că nu vor (mai) infiltra agenți în Presă, Guvern, Parlament & Președinție, Magistratură și că își vor retrage acoperiții într-un termen rezonabil (astfel încât să nu le fie divulgată acoperirea).

 

*Klaus Johannis a declarat că numele său a fost scris greșit în certificatul de naștere, fiind semi-românizat Iohannis. Deși în buletinele de vot este trecut numele din certificatul de naștere, prefer să îi scriu numele așa cum i l-ar fi scris părinții săi și cum este corect scris în limba germană.

**Cu toate acestea, Johannis a revenit, spre seară, asupra declarației sale, pretinzând că „Am fost întrebat dacă eu consider că este bine să existe ofițeri sub acoperire în general, și de asemenea în viața politică și în presă. Răspunsul meu afirmativ viza doar prima parte a întrebării, în sensul că este în regulă să existe ofițeri acoperiți în general. Nu m-am referit nicio clipă la cazurile de ofițeri acoperiți din politică sau presă. N-ar fi avut niciun sens să fac o astfel de considerație, în condițiile în care, prin lege, personalului din servicii îi este interzis să se implice în viața politică”.

 634,956 total views,  2 views today

Comments

comments