Jay Leno a prezentat pentru ultima dată “The Tonight Show”

THE TONIGHT SHOW WITH JAY LENO -- Episode 4610 -- Pictured: (l-r) Sheryl Crow, Carol Burnett, Oprah Winfrey, host Jay Leno, Kim Kardashian, Jack Black, Chris Paul, Billy Crystal, Jim Parsons and composer Marc Shaiman on February 6, 2014 -- (Photo by: Chris Haston/NBC)

THE TONIGHT SHOW WITH JAY LENO — Episode 4610 — Pictured: (l-r) Sheryl Crow, Carol Burnett, Oprah Winfrey, host Jay Leno, Kim Kardashian, Jack Black, Chris Paul, Billy Crystal, Jim Parsons and composer Marc Shaiman on February 6, 2014 — (Photo by: Chris Haston/NBC)

Jay Leno și-a luat la revedere într-o notă emoționantă de la telespectatorii “The Tonight Show”, joi seară, prezentând pentru ultima dată această emisiune a postului TV NBC, într-o ediție în care celebrul prezentator a fost omagiat de Billy Crystal și de o pleiadă de vedete, informează Mediafax.

După ce a prezentat vreme de 22 de ani acest popular talk-show de televiziune, Jay Leno va fi înlocuit de actorul de comedie Jimmy Fallon.

Cântărețul country Garth Brooks și actorul Billy Crystal, invitații lui Jay Leno în prima lui emisiune, difuzată în mai 1992, au fost în platou și la emisiunea de joi seară.

Potrivit Reuters, Jay Leno, în vârstă de 63 de ani, care a preluat rolul de prezentator al acestei emisiuni în 1992, de la Johnny Carson, a fost întâmpinat cu ovații de spectatorii prezenți în platou, care s-au ridicat în picioare pentru a-l saluta pe celebrul prezentator TV.

“Nu-mi plac despărțirile. Postului NBC îi plac”, a spus Jay Leno în monologul său introductiv, glumind pe seama postului TV care a orchestrat plecarea lui din acest talk-show în 2009, pentru a-l readuce însă în calitate de prezentator al emisiunii după câteva luni.

Prezentatorul și-a încheiat show-ul într-o notă emoționantă, spunând, cu lacrimi în ochi: “Au fost cei mai minunați 22 ani din viața mea”.

Prezența lui Leno la comanda emisiunii nu a fost lipsită de controverse. NBC l-a ales pe Leno în detrimentul lui David Letterman, pe atunci gazda emisiunii “Late Night”, pentru a-l înlocui pe Johnny Carson în 1992, fapt care a dus la o serie de declarații publice, amare și belicoase, din partea celor doi.

Letterman a părăsit postul pentru competitorul acestuia, CBS, și și-a lansat propriul talk-show, în același interval orar cu “The Tonight Show”, concurând cu Leno și învingându-l, inițial, în cotele de audiență.

Însă, de-a lungul anilor, Jay Leno, celebru și pentru părul său alb și bărbia proeminentă, a devenit o veritabilă “instituție națională”, captând atenția americanilor cu monologurile sale introductive în care Leno își tachina invitații, indiferent de funcția și de statutul acestora. Astfel, Jay Leno a obținut cele mai mari audiențe, cu regularitate, cu 3,8 milioane de telespectatori în medie, pe toate segmentele de vârstă, în fața rivalilor săi – David Letterman de la CBS și Jimmy Kimmel de la NBC.

Jimmy Fallon, în vârstă de 39 de ani, care îl va înlocui, a prezentat anterior “Late Night”, un show care era difuzat după “The Tonight Show”.

“The Tonight Show” va reveni în cartierul său general de la New York, de unde a fost delocalizată în 1972 pentru a fi mutată la Los Angeles.

Loading

Comments

comments