Convoiul de mașini cu experți ONU care se deplasa în vederea inspectării presupusului atac chimic a fost ținta lunetiștilor

UN expertsExperții ONU însărcinați cu anchetarea posibilei utilizări a armelor chimice în Siria au fost luni ținta unor lunetiști neidentificați, obligându-i să-și întrerupă drumul pentru a-și schimba vehiculul, a anunțat un purtător de cuvânt al Națiunilor Unite, Martin Nesirky, relatează Reuters și AFP. Damascul i-a acuzat pe rebeli că au fost la originea tirurilor, potrivit televiziunii de stat siriene.

‘Un vehicul al echipei însărcinate să ancheteze în legătură cu armele chimice a fost atins în mod deliberat de mai multe ori de tiruri ale unor lunetiști neidentificați’, a afirmat Martin Nesirky, care a precizat că nicio persoană nu a fost rănită.

‘Trebuie subliniat din nou că toate părțile implicate trebuie să colaboreze astfel încât echipa ONU să-și ducă la îndeplinire misiunea sa importantă’, a mai spus el.

Echipa ONU încerca, în momentul în care a fost atacată, să viziteze unul dintre locurile atacului de la 21 august în care doctori și activiști susțin că ar fi fost folosit gaz toxic, provocând moartea a sute de civili în câteva zone din apropierea capitalei Siriei.

Loading

Comments

comments