Un inspector de muncă găsește un singur muncitor la negru în 39 de zile!

Foto: blog.workfinder.ro

Foto: blog.workfinder.ro

Circa 1,45 milioane de români lucrează la negru, iar amploarea fenomenului muncii la negru a ajuns să coste statul peste 4,1 miliarde de euro pe an, aceasta fiind suma pierdută în lipsa colectării de impozit pe venit și contribuții sociale pentru munca nedeclarată, potrivit unor estimări realizate de experții Consiliului Fiscal.

În tot anul 2013, inspectorii de muncă au identificat însă doar 15.761 de persoane care lucrau fără forme legale, scrie Ziarul Financiar.

Inspecția Muncii are 2.400 de angajați, dintre care 1.700 sunt inspectori de muncă. Un calcul simplu arată că, în medie, unui inspector de muncă îi trebuie mai mult de 39 de zile ca să găsească un singur muncitor la negru!

În 2013, inspectorii de muncă din domeniul securității și sănătății în muncă au controlat 69.390 de angajatori, iar în domeniul relațiilor de muncă au fost controlate 99.860 de unități.

Șeful Inspecției Muncii, Ciprian Dragomir, se plânge că legea este prea blândă. Amenda administrativă pentru o firmă care are peste 5 angajați la negru este de 850 – 1.000 de lei, iar patronii preferă să declare mai mulți muncitori la negru (dacă inspectorii găsesc mai puțini de șase) și să li se aplice sancțiunea administrativă în instanța de judecată, în locul amenzilor date de inspectori. Niciun patron nu a fost condamnat la închisoare, până în prezent, pentru evaziune fiscală prin practicarea muncii la negru, spune Dragomir.

 1,690 total views,  1 views today

Comments

comments