Încep 176 de zile de școală

scoalaAproximativ 3.200.000 de elevi și preșcolari încep, luni, cursurile primului semestru al noului an școlar 2013 – 2014, transmite Hotnews, citând Agerpres.

Acest an școlar totalizează 36 de săptămâni de cursuri, însumand 176 de zile lucrătoare, astfel că se va încheia pe data de 20 iunie 2014

Anul școlar va fi împărțit în două semestre aproximativ egale ca durată. Vacanța de iarnă va exista, dar nu mai este considerată vacanță intersemestrială, semestrul I continuând până la 1 februarie 2014.

Pentru clasele terminale din invatamantul liceal, anul scolar are 37 de saptamani din care durata cursurilor este de 33 de saptamani, 4 saptamani fiind dedicate desfasurarii examenului national de bacalaureat. Cursurile claselor terminale se incheie in data de 30 mai 2014.

Pentru clasa a VIII-a, anul scolar are 36 de saptamani din care durata cursurilor este de 35 de saptamani, o saptamana fiind dedicata desfasurarii evaluarii nationale. Cursurile claselor a VIII-a se incheie in data de 13 iunie 2014.

Cursurile semestrului I se vor desfășura în perioada luni, 16 septembrie 2013 – vineri, 20 decembrie 2013 și luni, 6 ianuarie 2014 – vineri, 31 ianuarie 2014. Vacanta intersemestriala va fi în perioada sambata, 1 februarie 2014 – duminica, 9 februarie 2014. Doar pentru clasele din invatamantul primar si pentru grupele din invatamantul prescolar va fi vacanta și în perioada 2 – 10 noiembrie 2013. Vacanta de iarna va fi în perioada sambata, 21 decembrie 2013 – duminica, 5 ianuarie 2014

Cursurile semestrului al II-lea vor fi în perioada luni, 10 februarie 2014 – vineri, 11 aprilie 2014 și miercuri, 23 aprilie 2014 – vineri, 20 iunie 2014. Saptamana „Scoala Altfel” va fi în perioada  7 – 11 aprilie 2014. Vacanta de primavara va fi în perioada sambata, 12 aprilie 2014 – marti, 22 aprilie 2014, iar Vacanta de vara în perioada sambata, 21 iunie 2014 – duminica, 14 septembrie 2014.

Select News le urează tuturor elevilor, mari și mici, ca noul an școlar să fie senzațional!

Loading

Comments

comments