În România piața neagră a țigărilor este în scădere

Cigarettecounter_pdContrabanda cu țigarete din România s-a diminuat, în iulie 2013, până la 11,8%, față de 12,6% cât se consemna în luna anterioară, conform datelor companiei de cercetare Novel Research.

Per ansamblu, în ultimul an și jumătate, piața neagră a țigaretelor s-a menținut, în medie, la circa 13% din piața totală a țigaretelor.

Potrivit sursei citate, pentru luna iulie, o scădere semnificativă a fost înregistrată în regiunile Nord-Vest și Sud-Vest, iar pentru prima dată, în ultimii cinci ani, Nord-Est (26%) devine cea mai afectată regiune de comerțul ilicit, urmată de regiunile Vest (24,4%) și Nord-Vest (13,5%).

Din punct de vedere al provenienței, produsele cu timbru de Moldova și Ucraina rămân, în iulie, la un nivel aproximativ similar lunii precedente, furnizând 23,2%, respectiv 22,8% din comerțul ilicit.

‘Pentru prima dată în studiile pe care le realizăm, am introdus noțiunea de ‘Cheap Whites’, prin care definim mărci ieftine, care nu aparțin marilor producători și care sunt destinate pieței negre. Aceste așa numite ‘Cheap Whites’ dețin cea mai mare pondere din piața neagră, și anume 34,9%. Produsele inscripționate Duty Free reprezintă 4,2% din comerțul ilicit. În Romania, magazine Duty Free mai există doar la granița externă, cu Serbia, Ucraina și Moldova, condițiile lor de funcționare, ca și cantitățile de țigarete ce pot fi cumpărate legal fiind strict reglementate (…)’, explică, într-un comunicat de presă, Marian Marcu, directorul Companiei de Cercetare Novel Research.

În opinia celor trei producători de tutun (JTI România, BAT România și Phillip Morris România și Bulgaria), în vederea reducerii pieței negre este necesară, pe lângă reglementarea mai clară a infracțiunilor de contrabandă și evaziune fiscală, calificarea infracțiunilor în punctele de trecere a frontierei cu Ungaria și Bulgaria, dar și atribuirea unor competențe specifice poliției locale și jandarmeriei, întrucât traficul ilicit cu țigarete se desfășoară și în afara punctelor tradiționale de trecere a frontierei.

Marii producători de tutun din România au semnat acorduri de cooperare cu Comisia Europeană pentru combaterea comerțului ilicit cu produse din tutun și susțin instituirea unui fond de premiere pentru cei care s-au remarcat prin rezultate deosebite în lupta împotriva comerțului ilicit în acest domeniu.

Industria tutunului este unul dintre cei mai mari contribuabili la bugetul de stat al Romaniei, al doilea după companiile din sectorul petrolier.

Astfel, potrivit datelor oficiel, numai în 2012, producătorii de țigarete au virat către bugetul de stat peste trei miliarde de euro, reprezentând accize și taxe. Suma reprezintă circa 2,7% din PIB și o contribuție la veniturile bugetare de aproximativ 10%.

Loading

Comments

comments