A III-a ediție a Festivalului de Teatru „Toma Caragiu”

Foto: Facebook

Foto: Facebook

Gongul de deschidere a celei de-a treia ediții al Festivalului de Teatru„Toma Caragiu” va bate miercuri 6 noiembrie. Organizatorii, adică Primăria Municipiului Ploiești, Teatrul „Toma Caragiu” și  Asociatia Viitor Art, ne propun anul acesta piese „grele” sub genericul „Spectacolul între text și context”, promițându-ne în același timp un regal actoricesc. Astfel, în prima seară de festival va avea loc premiera oficială a spectacolului „Suflete moarte”, în regia lui Alexandru Dabija. Producțiile invitate în cadrul festivalului  aparțin teatrelor de prestigiu din țară, respectiv Teatrului Național “Radu Stanca” Sibiu, Teatrului German de Stat Timișoara, Teatrului “Odeon” București, Teatrului Național Târgu-Mureș, Teatrul de Comedie București și Teatrului Național Craiova. Ca și în anii precedenți,  festivalul va fi onorat de nume mari ale scenei românești: Radu Afrim, Alexandu Dabija, Dragos Galgoțiu, Cristi Juncu, Mircea Cornișteanu, Vlad Massaci, Andu Dumitrescu, Florin Fieroiu, Răzvan Mazilu, Doina Levintza, Dragoș Buhagiar, Claudiu Bleonț, Valer Dellakeza, Ilie Gheorghe, Ofelia Popii, Dorina Lazăr, Cătălina Mustață, Nicu Mihoc, Vlad Zamfirescu, Marius Florea VizanteIată.

Iată și programul festivalului:

    Miercuri, 6 noiembrie

–  Teatrul Toma Caragiu ora 16.30  –   Cristian Boros:  Lansare de carte: “Suplu Zvâcnet Vertical”

Liliana Marin: Expozitie de ceramică

Moment muzical: Teodora Nistoroiu – percuție

Doina Staicu Boboaca- pian ora 17.00 –  Aniversare 5 ani – Revista Scena.ro

ora 17.30 – Deschiderea oficiala a Festivalului

ora 18.00  – “Suflete moarte” – dramatizare de M. Bulgakov dupa Gogol, regia Alexandru Dabija (Teatrul Toma Caragiu Ploiesti) – 1 oră 45 min   Casa de Cultură a Sindicatelor ora 20.00 –“Platonov” – de A.P.Cehov, regia Alexandru Dabija (Teatrul Național Radu Stanca Sibiu) – 2 ore 30 min

Joi 7 noiembrie

–       Casa de Cultură a Sindicatelor ora 18.00 – “Derdiedans –  performance” dupa un concept de Florin Fieroiu      (Teatrul German de Stat Timisoara) -1 oră 30 min

-Teatrul “Toma Caragiu” ora 20.00 – “Școala nevestelor” – de Moliere, regia Cristi Juncu (Teatrul National Tg. Mures)  – 2 ore 30 min cu pauza

Vineri 8 noiembrie

–       Filarmonica”Paul Constantinescu” Ora 11.00 si 13.00 –– “Copilăria lui Enescu – spectacol muzical pentru copii” (Teatrul Odeon Bucuresti și Compania Clasic e fantastic) – 1 oră

–       Casa de Cultură a Sindicatelor ora 18.00 – “O scrisoare pierdută” – de I.L.Caragiale, regia Mircea Cornisteanu (Teatrul National Marin Sorescu Craiova) – 2 ore 40 min

– Teatrul “Toma Caragiu” ora 21.00 – “Când ploaia se va opri” de Andrew Bovell, regia Radu Afrim (Teatrul Toma Caragiu Ploiesti)

 Sâmbătă 9 noiembrie

–       Filarmonica”Paul Constantinescu” ora 11.00 – “Copilaria lui Mozart – spectacol muzical pentru copii “(Teatrul Odeon Bucuresti si Compania Clasic e fantastic) – 1 ora

–       Casa de Cultură a Sindicatelor ora 18.00 – “Ascensiunea lui Arthuro Ui poate fi oprită”, de Bertold Brecht, regia  Dragoș Galgoțiu (Teatrul Odeon Bucuresti) – 2 ore

–       Teatrul “Toma Caragiu” ora 20.30 – închiderea festivalului

–       ora 21.00 – “Acasă la tată”, de Mimi Branescu, regia Vlad Massaci (Teatrul de Comedie București) –  2 ore

 

Autor: Monica UȚ Ă–BOSTAN 

Loading

Comments

comments