Horia Tecău a fost învins în finala de dublu mixt de la Australian Open

Horia Tecău și Sania Mirza Foto: Tikitaka.ro

Horia Tecău și Sania Mirza
Foto: Tikitaka.ro

UPDATE (2): Perechea Horia Tecău/Sania Mirza (România/India), cap de serie numărul 6, a pierdut, duminică, finala probei de dublu mixt de la Australian Open, primul turneu de Grand Slam al anului, informează Mediafax, citând site-ul oficial al competiției.

Tecău și Mirza au fost învinși, în ultimul act al competiției, cu scorul de 6-3, 6-2, după 58 de minute, de cuplul Daniel Nestor/Kristina Mladenovici (Canada/Franța).

Nestor și Mladenovici au câștigat în 2012 proba de dublu mixt de la Wimbledon.

 

UPDATE: Tecău & Mirza dispută finala cu Nestor & Mladenovici

În finala de la Australian Open, perechea de dublu mixt Horia Tecău & Sania Mirza se va confrunta cu perechea Kristina Mladenovici/Daniel Nestor (Franța/Canada). Adversarii „noștri” s-au calificat în ultimul act al competiției, după ce au învins categoric cuplul Scott Lipsky/Jie Zheng (SUA/China), scor 6-3, 6-1.

 

Perechea Horia Tecău/Sania Mirza (România/India), cap de serie numărul 6, s-a calificat, vineri, în finala probei de dublu mixt de la Australian Open, primul turneu de Grand Slam al anului, informează site-ul oficial al competiției, citat de Mediafax.

Tecău și Mirza au învins, în semifinale, cu scorul de 2-6, 6-3, 10-2, după o oră și 13 minute de joc, cuplul australian Matthew Ebden/Jarmila Gajdosova.

În finală, cei doi vor întâlni perechea ce se va impune în meciul Jie Zheng/Scott Lipsky (China, SUA) – Kristina Mladenovici/Daniel Nestor (Franța/Canada).

Horia Tecău a câștigat în 2012 proba de dublu mixt la Australian Open, alături de sportiva americană Bethanie Mattek-Sands.

Perechea câștigătoare a probei de dublu mixt va primi un cec de 135.500 de dolari australieni, iar cuplul învins în finală va primi jumătate din suma respectivă.

 

Loading

Comments

comments