Franța, spionată masiv de Statele Unite. Ambasadorul american la Paris a fost convocat „de urgență”

NSA-LogoÎntre 10 decembrie 2012 și 8 ianuarie 2013, National Security Agency (Agenția de Securitate a SUA) a interceptat peste 70 de milioane de convorbiri telefonice efectuate în Franța, a dezvăluit cotidianul francez Le Monde, citât documente secrete obținute de la fostul angajat NSA, Edward Snowden refugiat în prezent în Rusia.

Aflat la Luxemburg, la o reuniune a miniștrilor de Eterne din Uniunea Europeană, ministrul de Externe francez, Laurent Fabius, a declarat că ambasadorul american la Paris a fost convocat de urgență, în această dimineață, la Miniserul de Externe al Franței, pentru explicații.

Întâmplător sau nu, secretarul de stat al SUA, John Kerry se află chiar azi la Paris.

Articolul din Le Monde apare a doua zi după ce al cotidian european reputat, Der Spiegel, a dezvăluit că NSA a interceptat emalurile oficiale ale fostului președinte mexican, Felipe Calderon și ale unor miniștri din cabinetul condus de acesta. Ministrul de Externe al Mexicului a reacționat imediat, afirmând că este vorba de o practică „intolerabilă”. Autoritățile mexicane au declanșat o anchetă, pentru stabilirea adevărului, înainte de a decide ce cale vor urma pentru sancționarea activităților de spionaj ale vecinilor nordici. Un oficial al Departamentului de Stat al SUA a declarat, citat de CNN, că situația creată va fi discutată pe canale diplomatice cu Mexicul.

NSA a refuzat să comenteze cele două dezvăluiri, arătând că politica sa este de a colecta acele informații care sunt colectate de serviciile secrete ale tuturor națiunilor.

Loading

Comments

comments