Fiica regelui Spaniei, inculpată pentru fraudă fiscală și spălare de capital

Infanta Cristina Foto: mundiario.com

Infanta Cristina
Foto: mundiario.com

Un judecător spaniol a inculpat-o marți pe fiica regelui Juan Carlos, Infanta Cristina, pentru fraudă fiscală și spălare de capital, și a convocat-o pentru 8 martie, a anunțat un tribunal de la Palma de Mallorca, informează Mediafax.

Este pentru prima dată când un membru al Familiei Regale este vizat în mod direct de ancheta pentru corupție împotriva lui Iñaki Urdangarin, soțul Infantei Cristina, un lucru care a afectat foarte puternic imaginea monarhiei.

Judecătorul José Castro de la tribunalul de la Palma de Mallorca, în Baleare, care anchetează acest caz din 2010, a trecut peste opoziția parchetului și a inculpat-o pe Cristina, în vârstă de 48 de ani, pentru “presupuse delicte fiscale și spălare de capitaluri”.

În primăvara lui 2012, judecătorul a acuzat-o pentru prima dată pe Infantă pentru trafic de influență, dar această decizie a fost anulată în urma unui recurs al parchetului.

Judecătorul a încearcat să stabilească dacă fiica regelui are legătură cu presupuse activități frauduloase ale soțului ei.

Iñaki Urdangarin, în vârstă de 45 de ani, un fost campion olimpic la handbal care a devenit om de afaceri, este suspectat că a deturnat suma de 6,1 milioane de euro, fonduri publice, împreună cu fostul său asociat Diego Torres. El ar fi încheiat prin Institutul Noos, o societate nonprofit pe care o prezida în perioada 2004-2006, contracte cu autorități regionale din Baleare și Valencia, în vederea organizării și promovării unor evenimente legate de sport.

Cristina era, în perioada respectivă, membră a Comitetului Director Noos. Ea deține în proporție de jumătate, împreună cu soțul ei, societatea Aizoon, suspectată că a fost folosită ca firmă-paravan în vederea deturnărilor și vizată de ancheta judecătorului.

Casa Regală spaniolă afirmă că “respectă” decizia justiție cu privire la Infanta Cristina

Regele Juan Carlos a împlinit duminică vârsta de 76 de ani și a asistat luni la o ceremonie militară vizibil obosit, în cârje, în prima sa apariție publică de când a fost supus unei operații la nivelul coapsei, pe 21 noiembrie.

Loading

Comments

comments