Ecaterina Andronescu, campioana talk-show-urilor

ecaterina andronescuConform monitorizării realizată de compania de specialitate mediaTRUST, Ecaterina Andronescu conduce autoritar topul politicienilor din România prezenți în emisiuni televizate în cursul lunii ianuarie, cu 25 de apariții, urmată, la mare distanță, de Codrin Ștefănescu (PSD) cu 18 apariții, Tudor Barbu (Partidul Conservator) cu 15 apariții și Gelu Vișan (Mișcarea Populară), respectiv Daniel Fenechiu (PPDD), Cătălin Ivan (europarlamentar și purtător de cuvânt PSD) și Vlad Nistor (PNL) cu 13 prezențe în platourile TV. Mircea Coșea, reprezentantul PER și Tinel Gheorghe (PDL), au înregistrat 12 prezențe în studio.

1

2Dintre europarlamentari, după Cătălin Ivan, cei mai activi au fost Cristian Preda (MP), cu 8 prezențe în studio, Renate Weber (PNL), cu 5 prezențe, Monica Macovei (PDL) și Corina Crețu (PSD) – fiecare cu câte 4 prezențe în platourile TV.

3jpgÎn topul personalităților feminine cu cele mai multe prezențe în studio, Ecaterina Andronescu este urmată de senatorul PSD Gabriela Vrânceanu Firea, cu 11 prezențe. Locul trei este ocupat de Cristina Pocora (PNL), cu 10 prezențe, urmată de jurnalista Adina Anghelescu cu 9 prezențe. Jurnalista Andreea Pora se află pe aceeași poziție cu Sulfina Barbu (PDL), Alina Gorghiu (PDL) și Oana Florea, fiecare înregistrând câte 8 prezențe.

4Topul personalităților masculine este condus de Bogdan Chirieac, analist și jurnalist DC News, cu 44 de prezențe în studio. Mugur Ciuvică, Președintele Grupului de Investigații Politice, ocupă locul doi în top cu 31 de apariții. Sociologul Marius Pieleanu a înregistrat în luna ianuarie 21 de prezențe, urmat de jurnalistul Val Vâlcu și politicianul Codrin Stefănescu, fiecare înregistrând câte 18 prezențe.

Analiza mediaTRUST România a luat în calcul cinci posturi de televizune (Antena 3, B1 TV, România TV, Realitatea TV și Digi 24). Raportul conține informații din emisiunile difuzate de către cele cinci posturi de televiziune în intervalul orar de maximă audiență 17.00 – 23.00, în luna ianuarie 2014.

Loading

Comments

comments