Dreapta ucraineană cere “mobilizarea generală”

OLYMPUS DIGITAL CAMERAPartidul naționalist ucrainean Svoboda și grupul de extremă dreaptă Pravîi Sector, din prima linie de protestatari din Ucraina, au făcut sâmbătă un apel la ‘mobilizare generală’, după aprobarea de către Rusia a ‘recurgerii la forță’ armată în Ucraina, transmite AFP.

‘Este război! Societatea ucraineană trebuie să se mobilizeze la maximum’, a spus Svoboda într-un comunicat, recomandând președintelui interimar Olexandr Turcinov să considere țara ‘în stare de război’ și să ‘inițieze mobilizare generală’.

Pravîi Sector, grup de extremă dreaptă aflat în prima linie în confruntările sângeroase dintre manifestanți și poliție de la Kiev din ultimele săptămâni, și-a chemat susținătorii să ‘se mobilizeze și să se înarmeze de urgență’ în contextul intervenției Moscovei.

Cele două mișcări au asigurat paza baricadelor în timpul celor trei luni de proteste din centrul Kievului, soldate cu o baie de sânge (aproape 100 de morți) și cu destituirea, săptămâna trecută, a președintelui Viktor Ianukovici.

Mai mulți membri ai partidului Svoboda, reprezentat în Parlament, fac parte din guvernul de tranziție numit în cursul acestei săptămâni.

Loading

Comments

comments