Deputații au adoptat azi proiectul de lege privind achiziționarea a 12 avioane multirol – suma pentru prima tranșă este de 97 de milioane de euro

F-16_June_2008

Camera Deputaților a adoptat miercuri, cu 261 de voturi “pentru” și șase abțineri, proiectul de lege care prevede achiziția a 12 avioane multirol de tip F-16.
Proiectul de lege aprobat vizează realizarea capabilității operaționale aeriene cuprinse în Faza 1 a Etapei de tranziție inițială a Concepției de realizare graduală a capabilității de apărare aeriană în cadrul programului “Avion multirol al Forțelor Aeriene” care prevede achiziția unui număr de 12 avioane multirol, conform memorandumului aprobat de Guvern.

Secretarul de stat în Ministerul Apărării Vasile Costea a solicitat adoptarea proiectului, punctând că acesta este esențial pentru realizarea capabilității operaționale a României.

Președintele Comisiei de apărare din Camera Deputaților, Costică Canacheu, a arătat și el că adoptarea proiectului reprezintă un moment important pentru Armata României.

“Este intrarea într-o nouă etapă, într-o nouă eră. Avioanele F-16 așa cum vor fi modernizate înseamnă accesul țării noastre și al armatei noastre la înaltă tehnologie în adevăratul sens al cuvântului”, a spus Canacheu.

La rândul său, liderul deputaților PNL, Andrei Gerea, a afirmat că dotarea cu avioane F-16 reprezintă intrarea armatei într-un program de înzestrare de elită.

“Achiziția acestor avioane F-16 este până la urmă cea mai bună soluție pe care România în actuala conjunctură economică o putea găsi. (…) Pasul următor este tranziția către avionul de generație cinci – F-35 -. Este obiectivul final al Armatei Române și al piloților noștri militari. Dotarea cu aceste avioane nu înseamnă doar o simplă achiziție de armament. Este o ocazie foarte importantă pentru noi de a întări cooperarea militară atât cu Portugalia, membră a UE, dar și cu SUA, principalul nostru partener în materie de securitate”, a spus Gerea, subliniind că achiziția de avioane F-16 poate însemna și o oportunitate pentru cooperarea dintre companiile americane de profil și cele din România.

La rândul său, liderul deputaților PSD, Marian Neacșu, a arătat că proiectul de lege este unul dintre lucrurile importante realizate de Parlament în această sesiune.

Deputatul minorităților naționale Niculae Mircovici a afirmat că adoptarea proiectului reprezintă un moment istoric, arătând că acesta asigură intrarea în clubul de elită al aviației mondiale.

“Nu trebuie să uităm că suntem țara care l-a dat pe Vlaicu, pe Vuia, pe Coandă, care a dat mari nume în aviația mondială și este momentul odată să uităm acea obișnuință pe care o avem că românii și bulgarii sunt cetățeni de mâna a doua în UE. Avem dreptul să stăm pe o poziție firească atâta timp cât ne zbatem pentru acest lucru”, a spus Mircovici.

El a punctat și rolul pe care președintele Traian Băsescu l-a avut în demersurile pentru realizarea programului de dotare a armatei cu avioane F-16.

Pe de altă parte, liderul deputaților PDL, Mircea Toader, a susținut că pe viitor Parlamentul ar trebui să aprobe strategii, iar negocierile, sumele și condițiile să fie asumate de Guvern.

De asemenea, deputații au adoptat proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanței de Urgență nr. 62/2013 pentru modificarea și completarea OUG nr. 11/2012 privind stabilirea unor măsuri pentru eliberarea benzilor de frecvențe radio 830-862 MHz, 1747,5-1785 MHz, 1842,5-1880 MHz și 2500-2690 MHz, precum și pentru aprobarea unor măsuri în domeniul financiar-bugetar.

Secretarul de stat în Ministerul Apărării Vasile Costea a arătat că prin eliberarea unor benzi de frecvențe radio va fi asigurată suma de 97 de milioane de euro pentru plata primei tranșe la achiziționarea avioanelor F-16.

“Prin acest proiect de lege s-a identificat sursa prin care se vor plăti avioanele multirol. Este vorba de suma de 97 de milioane de euro care va fi asigurată pentru prima tranșă”, a spus secretarul de stat.

Liderul deputaților PDL, Mircea Toader, a solicitat precizarea sumelor încasate din licitațiile începute încă din timpul Guvernului Boc, însă nu a primit un răspuns.

Președintele Camerei, Valeriu Zgonea, a explicat că aceste sume sunt cuprinse în anexe care sunt secrete și că Toader va primi răspuns în scris.

Cele două proiecte de lege au fost introduse pe ordinea de zi a plenului la solicitarea liderului deputaților PSD, Marian Neacșu, după ce Biroul Permanent al Camerei a aprobat suplimentarea ordinii de zi.

Loading

Comments

comments