Copiii uciși în Gaza – „controversă politică”

Foto: demotix.com

Foto: demotix.com

Autoritatea israeliană pentru mediul audiovizual (instituția – omolog al CNA din România) a interzis difuzarea unui spot publicitar pe posturile de radio, în care erau difuzate numele câtorva dintre copiii palestinieni uciși în Fâșia Gaza, începând cu noaptea de joi, 17 iulie, spre vineri, 18 iulie, când armata israeliană a invadat teritoriul palestinian, informează Russia Today.

Decizia este una cel puțin bizară, după cum punctează organizația umanitară B’Tselem, care a comandat spotul, argumentul invocat fiind acela că reprezintă o „controversă politică”. Contestația B’Tselem a fost respinsă pe motiv că difuzarea numelor celor uciși trebuie să se facă în buletinele de știri, însă organizația a atacat decizia în instanță (la Curtea Supremă), arătând că mass-media israeliană a prezentat doar numărul nu și numele celor uciși. B’Tselem consideră că „prețul suprem plătit de civilii din Gaza, mulți dintre ei copii, nu trebuie cenzurat”.

Peste 1.000 de civili au fost uciși în Fâșia Gaza în ultimele 10 zile, iar peste 6.000 au fost răniți, multe dintre victime fiind copii. La momentul realizării spotului interzis, numărul celor decedați depășise 600, peste 150 fiind copii.

Loading

Comments

comments