Coadă la adăposturile municipalității pentru adoptarea maidanezilor. Câți câini și-au găsit stăpân

Adoptarea de către Parlament a legii referitoare la situația câinilor maidanezi a determinat un interes sporit pentru adoptarea acestor animale.
Numărul celor interesați de adoptarea lor este mai mare, dar totuși extrem de mic față de câți maidanezi sunt în București. “Săptămâna aceasta au fost adoptați, în zilele de luni și miercuri, aproape 70 de câini, respectiv 25 de animale adoptate luni și alte 44 care au fost adoptate miercuri, din adăposturile municipalității. Pentru cea de-a treia zi de adopții, respectiv azi (vineri, n.r.), încă nu există o centralizare a numărului de câini adoptați”, a declarat pentru Mediafax Răzvan Băncescu, coordonator de proiect la Autoritatea pentru Supravegherea și Protecția Animalelor (ASPA).
Acesta a mai precizat pentru Mediafax: “Pentru că vineri, la poarta celor două adăposturi avem mai mulți cetățeni decât de obicei, respectiv 20 la Theodor Pallady și 40 la cel din Mihăilești, am prelungit programul de adopții până la ora 15.00, având în vedere că la completarea documentelor necesare lucrează o singură persoană. Începând de luni, programul de adopții va fi în zilele de luni, miercuri și vineri, între orele 9.00 și 15.00″.

Loading

Comments

comments