China și India nu vor să suporte costul bătăliei împotriva încălzirii globale

Insulele Marshall ar urma să dispară în urma ridicării nivelului oceanului planetar, ca efect al încălzirii globale. Foto: islandsim.com

Insulele Marshall ar urma să dispară în urma ridicării nivelului oceanului planetar, ca efect al încălzirii globale.
Foto: islandsim.com

Președintele Chinei, Xi Jinping și primul ministru indian Narendra Modi au anunțat că nu vor participa la reuniunea liderilor lumii, programată pentru 23 septembrie, la sediul Națiunilor Unite din New York, pentru discutarea măsurilor de combatere a încălzirii globale.

China conduce în topul global al țărilor cu cele mai mari emisii de bioxid de carbon (CO2), urmată de SUA și India.

Conform Discovery News, China și India încearcă să determine Statele Unite, Japonia și Uniunea Europeană să suporte integral costul anual de 100 de miliarde de dolari al combaterii încălzirii globale și ajutării statelor sărace ale lumii, afectate de efectul de seră. Suma este propusă de ONU. Un consens în privința acesteia ar fi fost improbabil la 23 septembrie, chiar și în eventualitatea participării celor două puteri asiatice. Negocieri pe acest subiect mai sunt programate  în luna decembrie, la Lima (Peru) și anul viitor, la Paris. Ținta este prevenirea creșterii temperaturii medii globale cu peste 2 grade Celsius.

„Oamenii de știință spun că statele-insule vor fi probabil forțate să plătească prețul suprem al încălzirii globale: dispariția!”, spune Tony deBrum, ministrul de Externe al Insulelor Marshall, din Nordul Oceanului Pacific. „Așteptăm solidaritate de la țările dezvoltate, nu declarații de compătimire”, adaugă deBrum.

Loading

Comments

comments