Cercetătorii de la MIT au reușit implantarea unei amintiri false în creierul unui șoarece

O echipă condusă de Susumu Tonagawa, un neurobiolog de la Universitatea Massachusetts Institute of Technology (MIT) a reușit performanța de a implanta o memorie falsă în creierul unui șoarece, informează The Guardian, citând ultima ediție a publicației de specialitate Science.

Unii specialiști consideră că s-a făcut un pas important spre aflarea mecanismelor care conduc la apariția amintirilor false în creierul oamenilor, cum ar convingerea că respectiva persoană ar fi fost răpită de extratereștri.

Studiul pe șoareci s-a bazat pe faptul că memoria este formată din mici fragmente, numite engrame, codificate prin fine schimbări de ordin fizico-chimic în celulele din creier.

Foto: www.petco.com

Foto: www.petco.com

Tonagawa și echipa lui s-au folosit de tehnica numită optogenetică, prin care se pot controla celule nervoase individuale din creier. Astfel, celule nervoase din hipocampul șoarecilor (hipocampul este partea din creier responsabilă de memorie) au fost modificate pentru a produce, constant, o proteină numită rodopsina de canal. Când celulele care conțin această rodopsină sunt expuse luminii albastre, sunt activate.

Cercetătorii au plasat șoarecii pe care au realizat experimentul într-o cameră, permițându-le să o exploreze. A doua zi, șoarecii au fost plasați într-o a doua cameră, unde au fost supuși unor electroșocuri, în timp ce vizualizau lumină albastră. În acest fel, a fost activată memoria primei camere, pe care șoarecii au învățat să o asocieze cu frica de electroșocuri.

A treia zi, șoarecii au fost plasați înapoi, în prima cameră. Reacția lor a fost să „înghețe de frică”, deși nu fuseseră niciodată supuși electroșocurilor în camera respectivă.

Tonagawa consideră că a reprodus, la o scară mică, ce se întâmplă, în anume circumstanțe, în creierul uman: „Oamenii sunt animale cu o imaginație bogată. Independent de ceea ce se petrece în jurul tău, în lumea înconjurătoare, ai o activitate constantă în creierul tău. Ca și șoarecii din experimentele noastre, este foarte probabil că putem asocia ce se întâmplă să avem în mintea noastră cu evenimente foarte dramatice din jurul nostru. Astfel, ajungi să crezi că ceea ce există în mintea ta –o plăsmuire a minții- ți s-a întâmplat cu adevărat”.

Loading

Comments

comments