Un centenar amar

Astăzi se împlinesc 100 de ani de la nașterea Seniorului Coposu. Ar fi trebuit să asistăm la o ceremonie demnă de dimensiunea politicianului.

La mormântul din Cimitirul Bellu catolic erau cinci oameni. Două femei puseseră pe marginea de marmură neagră a locului de veci mica ofrandă – tradiționalul pachet de Kent (țigările preferate ale fostului lider țărănist) și vorbeau încetișor între ele. M-am trezit potopită de o tristețe cumplită.

M-am hotărât să mă duc și la monumentul închinat lui Coposu de la biserica Crețulescu, unde era anunțată o adunare organizată de Aurelian Pavelescu, actualul lider vremelnic al partidului care odinioară a condus România, dar care azi se zbate la limita supraviețuirii.

Aici, o altă dezamăgire. La ceremonie asistau fețe „dintr-un alt film”. Doar câteva persoane în vârstă, supraviețuitori ai generației de copii din tinerețea Seniorului.  Și două „amazoane” cu ciorapii scămoșați, care îl flancau pe Pavelescu.

„Aurică”, așa cum îl alintă apropiații, a încercat să se cocoațe pe centenarul Seniorului pentru a-și netezi calea spre Parlamentul European, dar părea un luptător de sumo ce încerca o piruetă pentru baletul „Lacul lebedelor”.

Câțiva tineri țărăniști, cu fețe vizibil plictisite, au flancat bustul lui Coposu în timp de „Aurică” își lătra vorbele goale.

Într-un final, au depus o coroană de flori și au plecat cu toții.

Așa au fost aniversați, azi, 20 mai 2014, cei 100 de ani de la nașterea lui Corneliu Coposu.

Un centenar a cărui amărăciune nu mi-o voi putea șterge vreodată din suflet.

 108,818 total views,  1 views today

Comments

comments