Ceaiul și cafeaua ne protejează împotriva atacului vascular cerebral

Ceaiul și cafeaua protejează într-o oarecare măsură împotriva atacului vascular cerebral (AVC), combinația celor două fiind chiar mai bună, scrie site-ul passionsante.be.

Concluzia a apărut după un studiu desfășurat de-a lungul a 13 ani pe 83.000 adulți japonezi. O mare cantitate de informații despre băuturile consumate în mod obișnuit, fumat, activitate fizică, regim alimentar, indicele de masă corporală (IMC) au fost analizate de o echipă de la National Cerebral and Cardiovascular Centre (Osaka). Datele au fost confruntate cu cazuri de AVC.

La modul general, arată autorii cercetării, citați de Le Quotidien du Medecin, ‘cu cât consumul de ceai sau cafea este mai mare, cu atât riscurile de AVC sunt mai mici’. La una sau două cești de cafea pe zi, riscul scade cu 20%. Același lucru se întâmplă la un consum de două-trei cești de ceai verde pe zi. Cine bea cel puțin o ceașcă de cafea și două cești de ceai zilnic prezintă un risc mai mic cu 34% să facă un AVC.

Mecanismele acestui efect protector nu sunt pe deplin stabilite, adaugă Le Quotidien du Medecin. În orice caz, sunt implicate catehinele din ceaiul verde, cu proprietățile lor antioxidante și antiinflamatoare, și anumiți compuși ai cafelei (cum ar fi acidul clorogenic), tot cu acțiune antioxidantă.

 1,824 total views,  1 views today

Comments

comments