Carambol pe A1 cu ZECI de mașini implicate!

 

Foto: ziarularges.ro

Foto: ziarularges.ro

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că la ora 10:30, în județul Alba, traficul rutier era încă întrerupt pe A1, pe sensul Sebeș – Cunța, din cauza unor tamponări în care au fost implicate aproximativ 40 de autovehicule. O persoană rănită grav a fost descarcerată și transportată la spital. Alte trei persoane au suferit fracturi și, de asemenea, au fost transportate la spital. Cauzele accidentelor au fost neadaptarea vitezei în condiții de carosabil alunecos și nepăstrarea unei distanțe corespunzătoare în mers, între autovehicule.

Poliția rutieră a deviat circulația prin municipiul Sebeș, pe DN1 și DN7 (pe vechea rută).

Având în vedere că temperaturile sunt scăzute în majoritatea zonelor, Poliția Rutieră recomandă reducerea vitezei pe porțiunile de carosabil umed, care poate deveni alunecos.

Ieri, un carambol cu 52 de mașini implicate și victime (2 morți și zeci de răniți, 18 grav) s-a produs în Germania.

Ce se mai spune în comunicatul Infotrafic:

Pe mai multe drumuri naționale traficul rutier se desfășoară în condiții de ceață. Administrația Națională de Meteorologie a emis atenționări nowcasting referitoare la acest fenomen pentru mai multe județe (Brașov, Alba, Călărași, Ialomița, Brăila, Giurgiu, Teleorman, Sibiu, Mureș, Harghita, Covasna, Dolj, Vrancea, Galați, Bacău, Vaslui și Iași) și pentru Dobrogea, local (http://www.meteoromania.ro/anm/?page_id=92). În unele zone, ceața este însoțită de depunere de chiciură.

Conform informațiilor primite de la dispeceratele de poliție, vizibilitatea scade sub 100, chiar sub 50 de metri din cauza ceții, în județele Vaslui, Constanța, Brăila, Mureș (pe DN15 Iernut – Ogra), Giurgiu (pe DN5 și DN6), Sibiu (pe A1 Sibiu – Săliște și DN1 în zona Avrig) și pe unele tronsoane ale autostrăzii A2 București – Constanța.

Se recomandă conducătorilor auto să ruleze cu viteză adaptată, să nu se angajeze în depășiri riscante și să folosească luminile de întâlnire, iar dacă vizibilitatea scade semnificativ și pe cele de ceață.

În județul Constanța, pe DN39, pe podul în lucru de la Agigea, în perioada 23 decembrie 2013-20 ianuarie 2014, vor putea circula autovehiculele cu masa totală maximă autorizată de cel mult 5 tone. Cele care depășesc această masă vor circula deviat, pe ruta A2 nod rutier Medgidia, DJ381 nod rutier Medgidia – Ciocârlia de Sus, DN3 Ciocârlia de Sus – Cobadin, DJ391 Cobadin – Mereni – Topraisar, DN38 Topraisar – Agigea, DN39 Agigea – Mangalia. Totodată, pe pod se menține restricția de viteză de 50 km/h.

Ieri, din cauza afluxului crescut de autovehicule și a formalităților vamale, în punctul de trecere a frontierei Albița (județul Vaslui), traficul rutier pentru autotrenurile care se deplasau către Republica Moldova s-a desfășurat îngreunat. Întrucât și astăzi se așteaptă ca prin acest punct să circule foarte multe autovehicule, polițiștii de frontieră recomandă conducătorilor de autotrenuri care se deplasează spre Republica Moldova să folosească și punctele de trecere a frontierei Galați-Rutier și Sculeni (județul Iași).

Amintim că pe DN1 București – Brașov, în zilele de sâmbătă și duminică, între orele 6:00 și 22:00, este restricționată circulația autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, altele decât cele destinate exclusiv transportului de persoane, cu mențiunea că pe tronsonul Centura București – Otopeni – Ploiești aceasta se aplică și autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone.

Potrivit informațiilor primite de la Serviciul de Poliție Transporturi Maritime, porturile de la Marea Neagră sunt închise din cauza ceții.

Loading

Comments

comments