Campionul paralimpic Oscar Pistorius – până la 15 ani de închisoare pentru omor

pistoriusSud-africanul Oscar Pistorius, acuzat de uciderea iubitei sale fotomodel Reeva Steenkamp, în data de 14 februarie 2013, este vinovat de omor din culpă, a anunțat, vineri, la Pretoria, judecătoarea Thokozile Masipa, la capătul unui proces care a durat 6 luni. Instanța l-a găsit nevinovat de crimă cu premeditare pe campionul paralimpic, dar vinovat de omor din culpă. Pentru această faptă, pedeapsa este de până la 15 ani de închisoare, informează cotidianul britanic The Telegraph.

Masipa a mai anunțat, vineri, că sportivul Oscar Pistorius este vinovat pentru că a tras cu arma într-un restaurant, dar l-a achitat atât pentru deținere ilegală de muniție, cât și pentru că ar fi tras cu arma prin trapa unei mașini în urmă cu doi ani, reacție de nervozitate după un control al poliției.

Joi, aceeași judecătoare l-a achitat pe Oscar Pistorius de acuzația de crimă cu premeditare și crimă, considerând că probele prezentate de procurori nu sunt suficiente pentru un asemenea verdict.

914 total views, 1 views today

Comments

comments