Britanicii s-au răzgândit în privința unei intervenții militare în Siria. Vor întâi o concluzie elocventă a experților ONU asupra atacului chimic de la Damasc

David Cameron Foto: presidency.ro

David Cameron Foto: presidency.ro

Marea Britanie și-a schimbat poziția asupra Siriei miercuri, declarând că trebuie să vadă rezultatele inspectorilor de arme chimice prezentate Consiliului de Securitate al ONU înainte de a răspunde militar și că parlamentul britanic ar trebui să voteze în această chestiune de două ori, notează agenția Reuters.

Marea Britanie a refuzat anterior să spună dacă ar aștepta un raport al ONU înainte de a lansa o acțiune militară și a sugerat că parlamentul britanic ar trebui să obțină doar un vot asupra unei acțiuni militare – joi.

Dar, secretarul general al ONU Ban Ki-moon a cerut mai mult timp pentru ca inspectorii să-și finalizeze munca, Rusia a declarat că este prematur pentru o rezoluție la ONU, iar liderul Partidului Laburist britanic de opoziție Ed Miliband a spus clar că partidul său vrea dovezi sigure că guvernul sirian a folosit arme chimice, precum și un al doilea vot parlamentar.

“Consiliul de Securitate al Națiunilor Unite ar trebui să aibă posibilitatea imediat să ia în considerare acest raport /al inspectorilor/ și… toate eforturile ar trebui făcute pentru a asigura o rezoluție a Consiliului de Securitate ce sprijină acțiunea militară înainte ca orice astfel de acțiune să fie întreprinsă”, se afirmă într-o copie a unei moțiuni a guvernului britanic ce va fi dezbătută în parlament joi.

Primul ministru David Cameron a declarat mai devreme miercuri că Marea Britanie va depune un proiect de rezoluție în Consiliul de Securitate ce condamnă presupusele atacuri cu arme chimice ale forțelor președintelui sirian Bashar al-Assad și autorizează “măsuri necesare”.

Consiliul Național de Securitate britanic a susținut de asemenea în unanimitate acțiunea. Într-un amendament depus de laburiști, aceștia declară că vor sprijini acțiuni militare doar dacă membrii Consiliului de Securitate al ONU văd înainte raportul inspectorilor, printre alte condiții.

Loading

Comments

comments