EXCLUSIV. Bogdan Chirițoiu, șeful Concurenței: „Am permis dezorganizarea activității companiilor concurente prin racolarea de personal”. VIDEO

Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței Foto: Oana Pavelescu, Select News

Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței
Foto: Oana Pavelescu, Select News

Unul dintre fenomenele cele mai periculoase pentru o economie sănătoasă este judecat după un set noi de reguli. Legea care combate concurența neloială, datând din 1991, tocmai a fost modificată printr-o ordonanță de guvern. Noua legislație (Ordonanța nr. 12 din 31 iulie 2014), intrată în vigoare la 9 august, diferă esențial de cea veche. Acest fapt și acela că ordonanța a fost adoptată fără dezbatere publică, ci doar în urma unui proces de consultare cu principalii actori implicați, generează neliniște și nedumeriri în rândul observatorilor independenți ai fenomenului.

I-am solicitat explicații domnului Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței, rezultând un amplu interviu. (Notă: Interviul direct a fost completat de răspunsuri scrise la întrebările noastre. De aceea, articolul final va diferi de varianta audio-video a interviului).

 

Select News: Pare că ordonanța vă limitează mult atribuțiile. Este acest normativ inițiativa Consiliului Concurenței? Dacă nu, vă rog să precizați cine a fost inițiatorul.

Bogdan Chirițoiu: În esență, e inițiativa noastră. Acum câțiva ani, am preluat atribuțiile privind concurența neloială de la Ministerul de Finanțe. Deci, pentru noi, e o activitate relativ nouă, dar se desfășura pe baza unei legi vechi, nemodificată de mult timp, de la Legea 298 din 2001. De asemenea, existau suprapuneri de atribuții cu mai multe autorități, generate de alte acte normative: Autoritatea Pentru Protecția Consumatorului -prin Legea nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte In relația cu consumatorii-, Ministerul Finanțelor Publice -prin Legea nr. 158/2008 privind publicitatea înșelătoare și publicitatea comparativă-, Consiliul Național al Audiovizualului -prin Legea Audiovizualului nr. 504/2002 pune în practică decizii ale Ministerului de Finanțe în ce privește publicitatea înșelătoare -, Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci -prin Legea 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice și Legea 129/1992 privind protecția desenelor și modelelor industriale-. Se impunea modernizarea cadrului legislativ, dar procesul de modernizare a durat extrem de mult…

SN: Cât timp a durat?

BC: Păi, ne-a luat vreo doi ani de la momentul când am avut prima variantă a legii. Am beneficiat de asistență din partea Băncii Mondiale. Au fost doi experți germani – deci, în bună măsură, legea e de inspirație germană. Ne-am consultat foarte mult cu mediul de afaceri din România și, desigur, cu ceilalți parteneri instituționali cu atribuții în domeniu, pe care i-am menționat anterior.

SN: A fost acest normativ în dezbatere publică, așa cum impune legea? Dacă da, unde? Unde se găsește expunerea de motive ce ar fi trebuit să însoțească acest normativ? În compendiul legislativ ce se găsește pe site-ul Consiliului Concurenței există chiar un proiect de lege privind combaterea concurentei neloiale, care ar fi înlocuit Legea 11, dar care nu concordă cu Ordonanța nr. 12 în puncte esențiale.

BC: Ordonanța 12 nu a fost publicată spre consultare. Dar proiectul de lege a fost supus dezbaterii publice încă din anul 2012, cei interesați transmițând autorității de concurentă propuneri și observații. Autoritățile consultate au fost, pe lângă cele deja menționate, Consiliul Superior al Magistraturii, Camera de Comerț și Industrie a României, Ministerul de Justiție, Secretariatul General al Guvernului. Am consultat și Uniunea Generală a Industriașilor din România. Am primit și am ținut cont și de observațiile și propunerile transmise de Camera de Comerț Americană în România, Centrul de Studii în Dreptul Concurenței din cadrul Facultății de Drept a Universității București, Consiliul Investitorilor Străini, Asociația Oamenilor de Afaceri din România, Banca Comercială Romană, avocați. Mai este un amănunt important de precizat, care explică de ce ordonanța arată diferit față de proiectul de lege de care ați pomenit: fiind vorba de ordonanță simplă, dată pe durata vacanței parlamentare, n-am putut modifica anumite părți care țin de componenta penală, cum ar fi spionajul industrial. Acestea sunt elemente ale unei legi organice, care vor fi reglate printr-o serie de amendamente pe care le vom introduce când ordonanța va intra la dezbatere în Parlament. Deci legea e făcută în doi pași. Primul a fost necesar acum, ca să respectăm termenul impus de Banca Mondială.

SN: Prin înființarea structurii numite Consiliul interinstituțional în domeniul combaterii concurenței neloiale nu se deschide calea pentru o nouă încălecare de atribuții?

BC: Spuneam că sunt multe instituții implicate în combaterea concurenței neloiale. Acestea nu prea vorbesc între ele. A fost ideea noastră de a crea acest Consiliu nepermanent (ne vom întruni de câteva ori pe an), pentru a asigura o coordonare între instituții, pentru a strânge, periodic, în jurul aceleiași mese, pe toți cei care se ocupă de concurența neloială. Noi vom asigura secretariatul acestui organism. Consiliul nu se va suprapune activității noastre, nu o să dea amenzi în locul Consiliului, cum nu va da amenzi nici pentru OSIM și nici nu va ancheta pe nimeni în numele Parchetului.

SN: Cum priviți faptul ca funcțiile de conducere din cadrul Consiliului Concurenței sunt asimilate unor ranguri guvernamentale (ministru, secretari de stat)?

BC: Este doar o clasificare administrativă, care nu afectează funcționarea și independența instituției.

SN: Din cele 8 forme ale concurenței neloiale prevăzute în Legea 11, Ordonanța 12 reține doar două (denigrarea concurenței și deturnarea clientelei), eliminându-le pe celelalte. De ce s-a ajuns la această soluție?

BC: Vrem să liberalizăm. Sunt anumite lucruri pe care Dumnezeu știe de ce legiuitorul le-a considerat nocive în 1991, interzicându-le prin lege, dar care, cel puțin în opinia mea, sunt manifestări ale pieței libere și trebuie permise. Un exemplu e dezorganizarea activității companiilor concurente, prin preluarea masivă a angajaților. În principiu, eu înțeleg de ce o firmă poate fi deranjată dacă îi pleacă angajații, dar aceștia sunt oameni liberi, dacă găsesc un serviciu care li se pare mai bun, mi se pare absolut firesc, e dreptul lor să plece la o firmă care îi plătește mai mult sau le asigură condiții mai bune. Nu văd de ce asta ar trebui să fie ilegal. Dacă ei fug cu informații, asta e altceva, asta putem sancționa. Există și tipuri de contravenții eliminate din competenta Consiliului Concurentei, pentru că intră in atribuțiile altor autorități. În același timp, inspirându-ne de la nemți, am lăsat și o flexibilitate. Am restrâns, am menționat doar două tipuri de încălcări în mod expres, dar am spus „Consiliul poate să identifice și alte tipuri de practici ca fiind concurență neloială”. Ne-am inspirat și din Legea Concurenței unde avem o enumerare de tipuri de încălcări, dar enumerarea nu e limitativă. În funcție de cum evoluează practica noastră, realitatea economică, vom putea considera că și alte practici sunt concurență neloială, urmând a le preciza în legislația secundară.

SN: Totuși, pare că se lasă poarta larg deschisă unor aprecieri subiective prin formularea de la articolul 2 litera c: „Orice alte practici comerciale care contravin uzanțelor cinstite și principiului general al bunei-credințe și care produc sau pot produce pagube oricăror participanți la piață”. Practic, pare că, din acest moment, orice companie poate fi suspectată de concurență neloială, dacă „i se pare cuiva” ca s-a încălcat principiul bunei credințe. Iar consecința va fi controlul inopinat.

BC: Este legitimă preocuparea dumneavoastră privind evitarea arbitrariului. O companie trebuie să știe când face ceva dacă e legal sau ilegal. Un om de bună credință, care vrea să respecte legea, trebuie să poată să o respecte. Și atunci, vom face precizări prin legislația secundară. Va fi un efort de a ghida comportamentul celor din piață. N-o să-i lăsăm victime ale unui comportament abuziv, arbitrar, al unor funcționari care amendează pe ceva ce nimeni n-are idee că ar fi ilegal. O formă de limitare a abuzurilor este și sistemul de sancțiuni. Amenzile rămân, în continuare, mici, de ordinul miilor de euro. Asta a fost o solicitare a mediului de afaceri, să nu trecem la amenzi proporționale cu cifra de afaceri, cum facem la concurență, unde, de pildă, dacă am da o amendă companiei Petrom, nu ar putea fi sub cinci milioane de euro, întrucât cifra de afaceri este de peste un miliard, iar sancțiunea minimă este, procentual, 0,5% din cifra de afaceri. În special Camera de Comerț româno-americană, care a fost cea mai activă în consultările cu noi, dar și Consiliul Investitorilor Străini, au cerut ca amenzile să fie mici, dar să fie decizii ale Consiliului Concurenței care să constate orice încălcare a legii, pentru că aceste decizii vor conta, ulterior, decisiv, în instanțele comerciale, în stabilirea daunelor. Firma păgubită nu va mai fi obligată să demonstreze că s-a încălcat legea, va trebui doar să-și probeze prejudiciul.

SN: Am înțeles, dar insist: chiar este aceasta forma ideală de legiferare a concurenței neloiale? Chiar considerați că formularea pe care am citat-o nu poate genera abuzuri?

BC: Înțeleg ce spuneți, dar nu am o soluție aici. În România sunt mulți specialiști în eludat, de găsit portițe în lege. Dar, dacă faci o lege care este extrem de precisă, riști să o faci foarte rigidă. Ceea ce presupune că ori o modifici des, ori rămâne în urma realității. V-am spus că noi suntem obișnuiți cu o zonă mare de flexibilitate pe Legea concurenței, pe care o gestionăm prin normele de aplicare ale legii, instrucțiuni, recomandări. În acest sens au fost și recomandările experților Băncii Mondiale.

 

 1,639 total views,  2 views today

Comments

comments