Bill Gates: Situația din lume este mai bună ca niciodată

Bill Gates Foto: telegraph.co.uk

Bill Gates
Foto: telegraph.co.uk

“Convingerea că lumea merge într-o direcție greșită, că nu putem rezolva sărăcia extremă și bolile, este o greșeală. Este dăunător. După aproape orice criteriu, situația din lume este mai bună ca niciodată. Peste două decenii va fi și mai bine”, a scris Bill Gates într-un comentariu difuzat de Bloomberg și citat de Mediafax.

Gates a contrazis, în scrisoarea anuală a Bill & Melinda Gates Foundation, “trei mituri” care blochează progresul și anume că țările sărace sunt condamnate să rămână sărace, ajutoarele străine sunt o mare pierdere, iar salvarea vieților duce la suprapopulare.

Fundația Gates a acordat granturi în valoare de 28,3 miliarde de dolari din 1997, pentru finanțarea unor proiecte în domeniul sănătății la nivel mondial și a unor programe educaționale în Statele Unite, potrivit site-ului acesteia.

Aproape toate țările vor avea venituri aproape medii sau mai mari, după criteriile actuale, până în 2035, consideră Gates, potrivit căruia acestea vor învăța de la vecinii mai performanți și vor beneficia de inovații precum noi vaccinuri, semințe mai bune și revoluția digitală.

Câteva state vor fi ținute în loc de războaie și politică, a mai spus Gates, referindu-se la Coreea de Nord, sau de poziția geografică, cum ar fi națiunile din Africa Centrală. Totuși, Gates anticipează că peste 70% din țări vor avea venituri pe cap de locuitor mai mari decât are China în prezent, iar aproape 90% vor fi peste nivelul actual din India.

Loading

Comments

comments