Bilanțul viscolului. Surprinzător, pare că autoritățile au acționat eficient

Foto: militar.infomondo.ro  / adevarul.ro

Foto: militar.infomondo.ro / adevarul.ro

Un număr de 321 de persoane au fost evacuate din mijloace de transport, 63 au fost salvate și 22 asistate medical, până duminică dimineață, când mai erau opt oameni blocați în autovehicule, trenuri sau gări, potrivit celui mai recent bilanț al Ministerului Afacerilor Interne.

Până la această oră, 321 de persoane au fost evacuate din mijloace de transport, alte 63 de persoane au fost salvate, acestora adăugându-li-se 22 de persoane asistate medical. La această oră, mai sunt blocate în trafic – în autovehicule, trenuri, gări etc., opt persoane, se arată în bilanțul emis la ora 9.00 de MAI, citat de Mediafax.

În noaptea de sâmbătă spre duminică, mai multe intervenții de salvare a oamenilor din nămeți au fost finalizate cu bine, după multe ore de încercări. Astfel, cei doi pacienți ce necesitau dializă și care se aflau în salvarea BGS au ajuns în sfârșit l spital după ce au fost preluați de o șenilată. Misiunea a început sâmbătă după-amiază și s-a finalizat duminică, după miezul nopții. De asemenea, ambulanța cu asistent medical și conducător auto, de la substația Mihăilești, care a rămas blocată în nămeți a fost deblocată cu ajutorul jandarmilor.

Ministrul interimar al Afacerilor Internelor Gabriel Oprea a declarat, sâmbătă noapte, că 150 de persoane au fost cazate în cămine provizorii ale primăriilor din țară și că în continuare sunt blocate pe drumuri 63 de mașini.

“Nu am înregistrat în această perioadă persoane izolate în locuințe și care să se afle în situații critice sau persoane dispărute. La acest moment sunt încă blocate în trafic 63 de autovehicule, cele mai multe, respectiv 35, în județul Călărași și 12 în județul Ilfov”, a spus Oprea, în cadrul comandamentului de iarnă de la MAI de la ora 23.30.

Duminică dimineață, cinci localități din județul Buzău sunt parțial fără curent electric – Năieni, Mărăcineni, Rușețu, Țintești, Scorțoasa și 11 sunt afectate total, respectiv Amaru, Blăjani, Cănești, Chiliile, Glodeanu Sărat, C.A. Rosetti, Luciu, Largu, Poșta Cîlnău, Vernești, Zărnești. În total, peste 10.000 de consumatori nu au curent electric în gospodării, mulți încă din cursul zilei de sâmbătă, de circa 24 de ore.

Loading

Comments

comments