Arheologii au descoperit o așezare veche de aproape șase mii de ani la Pietroasele

Cetatea dacica Gruiu Darii, Pietroasele

Cetatea dacica Gruiu Darii, Pietroasele

O așezare veche de aproape șase milenii a fost descoperită de arheologii Muzeului județean de istorie Buzău sub ruinele cetății dacice de la Gruiul Dării, localitatea Pietroasele.

Vechimea așezării neolitice a fost confirmată recent de un laborator de specialitate din Germania.

“Un laborator din Heidelberg a confirmat, în urma probelor trimise, ipotezele noastre: la o adâncime de 3-3,5 metri sub cetatea dacică fortificată de la Gruiu Dării se află o așezare neolitică cu o vechime de 5.500-5.700 de ani, care a dispărut în urma unui conflict armat sau a unui incendiu”, a declarat luni, pentru AGERPRES, directorul Muzeului județean Buzău, Sebastian Matei.

Arheologii au scos la lumină mai multe locuințe mari, cu pereții din lut, vase pictate, precum și un vas tip biberon, folosit după toate probabilitățile la alăptatul bebelușilor.

“Comunitatea nu era prea mare, avea circa 20-30 de persoane, dar era stabilă și foarte bine organizată, se ocupa cu agricultura și creșterea animalelor și din când în când cu vânătoarea”, a mai spus sursa citată.

În urma analizelor arheozoologice s-a stabilit că localnicii creșteau în țarcuri animale, în special vite și oi, și se hrăneau cu vânat.

“În alimentație ponderea era carnea. Au fost găsite oase de porc mistreț, dar și de cerb sau căprior, oase de păsări mari, dropia, precum și de cocoș munte. Oasele de castor și de vulpe confirmă faptul că ei iubeau blănurile pe care le foloseau iarna sau la date festive”, a mai spus Sebastian Matei.

Loading

Comments

comments