Antobăsescu (2)

Pe 3 mai 2012, publicam un editorial în Jurnalul Național, cu titlul Antobăsescu. Aveam, de atunci încă, senzația că liderul liberalilor are apucături similare rivalului său politic numărul 1. USL abia preluase puterea, iar Crin Antonescu schimbase placa prietenoasă cu ziariștii, cu una zburlită, preluând modelul Traian Băsescu. L-am taxat pe liderul liberalilor pentru o ieșire deloc onorantă la adresa ziariștilor incomozi -pentru o anume parte a spectrului politic- de la Evenimentul Zilei, cu care eram și rămân în puternic dezacord, în multe privințe.

Aceea a fost o critică aproape amicală. Un simplu bobârnac, dacă vreți. Încă speram într-o redresare a situației.

Pentru mine, Crin Antonescu a devenit cu totul indezirabil ulterior, înainte de alegerile parlamentare de la sfârșitul anului 2012, când a ales să se înfrățească cu Gigi Becali. Cu asta, mi s-a spulberat ultima speranță de a găsi un punct de reper în actuala clasă politică.

Joi seara, am constatat că Antonescu îl copiază la indigo pe Băsescu și, de ar fi să ajungă în funcția lui, s-ar confunda cu acesta: președintele PNL a afirmat că, în cazul în care va ajunge președintele României ca opozant al USD, actuala majoritate parlamentară (exclusiv PNL) va pierde guvernarea. Asta ar implica demiterea lui Victor Ponta de către Parlament, la comandamentul președintelui jucător Crin Antonescu.

Antonescu a făcut carieră criticând interpretarea băsesciană a Constituției, care a făcut ca premierul României să nu fie decis la urne, ci la Cotroceni. Dar, iată, anunță că va proceda exact în sensul dezavuat până de curând.

Nu îl creditez pe Antonescu cu șanse la Președinție. E posibil să prindă turul doi, dacă nu apar contracandidați surpriză. În turul doi, însă, Sorin Oprescu îl va spulbera. Am anunțat, încă din 2012, într-un context de largă audiență și împotriva curentului general de opinie, că PSD va avea propriul candidat la prezidențiale, că acesta va fi edilul Capitalei. L-am crezut scos din joc după teribila cădere din timpul crizei generată de moartea copilului mușcat de maidanezi. Dar am scăpat din vedere imensa capacitate a românilor de a uita și ierta tâmp, împotriva propriilor interese. Sondajele arată că supraestimez, uneori, cultura politică a masei electorale din România.

Înclin să mai cred că, dintre două rele (Antonescu vs Oprescu), parcă tot Antonescu ar fi răul mai mic. Însă, se află la o distanță mult, mult prea mare față de momentul octombrie 2009, când liderul liberalilor îl propunea pe Johannis pentru funcția de premier, în locul demisiului Boc și când, cum se spune, l-aș fi votat „cu două mâini”.

Deocamdată, nu am cu cine vota. Clasa politică din prezent, imundă în integralitatea ei, a reușit să mă priveze de acest drept fundamental, suprimând orice alternativă cât de cât prizabilă.

 80,957 total views,  1 views today

Comments

comments