AFM a emis prima tranșă de tichete valorice din progamul “Rabla”

Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) va pune la dispoziția colectorilor, într-o primă etapă a Programului ‘Rabla 2013’, un sfert din numărul total de tichete valorice prevăzute pentru acest an, în cazul epuizării stocului de către aceștia fiind nevoie de o cerere de suplimentare, precizează, luni, într-un comunicat de presă, AFM.
Conform Ghidului de finanțare a Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto național, în prima etapă vor fi distribuite maximum 25% din numărul total de tichete, în funcție de numărul mașinilor mai vechi de 10 ani din parcurile auto județene și ținând cont de statisticile realizate de Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV).

În situația în care colectorii epuizează stocul de tichete primit inițial, aceștia pot depune o cerere de suplimentare la AFM, dar numai după consumarea voucherelor primite inițial atât pentru persoanele fizice, cât și pentru persoanele juridice și operatorii economici fără personalitate juridică.

Fondul pentru Mediu menționează, totodată, faptul că distribuirea tichetelor solicitate se face din stocul disponibil la nivel național pentru persoanele fizice, până la epuizarea acestuia și în limita stocului alocat de către AFM. În baza cererii de distribuire depuse, Administrația poate transmite cel mult 200 de tichete, la fiecare cerere.

În cazul în care voucherele destinate proprietarilor persoane fizice nu sunt eliberate în termen de cel mult 30 de zile lucrătoare de la data distribuirii, acestea se restituie la Fondul pentru Mediu în vederea redistribuirii. AFM își rezervă dreptul să excludă din program un colector sau să anuleze tichetele distribuite dacă acesta nu restituie voucherele care au depășit termenul de distribuire.

Pentru prima dată, în 2013, AFM a publicat pe site-ul instituției modul de distribuire a tichetelor pe fiecare județ, dar și numărul de tichete distribuit pe fiecare punct de lucru, decizia fiind luată pentru a elimina orice suspiciune din piață.

Cu toate acestea, având în vedere unele informații apărute în mass-media cu privire la validarea operatorilor economici autorizați să desfășoare activități de colectare și tratare a vehiculelor scoase din uz, precum și cu privire la distribuirea tichetelor valorice, Fondul pentru Mediu precizează că toate criteriile de eligibilitate au fost verificate de către comisia de validare pentru operatorii economici care și-au depus dosarele pentru validarea în Programul ‘Rabla 2013’.

Loading

Comments

comments