Accidentul aviatic din Cluj: Doi oameni au murit din pricina semnalului GSM

Epava avionului ce a fost pilotat de Adrian Iovan Foto: Mediafax.ro / Marius Pop - Transsylvania Offroad Club

Epava avionului ce a fost pilotat de Adrian Iovan
Foto: Mediafax.ro / Marius Pop – Transsylvania Offroad Club

UPDATE (3). Cei patru grav răniți sunt în stare stabilă

Starea celor patru răniți în accidentul aviatic produs luni este staționară, stabilindu-se că nu se impun intervenții chirurgicale suplimentare.

Managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj, Petru Șușcă, a declarat, într-o conferință de presă susținută miercuri dimineață, că pacienții au fost reevaluați de medici de la toate specialitățile, respectiv Chirurgie generală, Chirurgie vasculară, ORL, Oftalmologie, Chirurgie toracică, Chirurgie buco-maxilo-facială, Ortopedie, Traumatologie și Neurochirurgie.

El a precizat că acolo unde a fost cazul au fost reevaluate examinările imagistice și nu au existat indicații pentru intervenții chirurgicale suplimentare. S-a constatat că și starea copilotului, care are cele mai grave leziuni, este stabilă.

 

UPDATE (2). Surse medicale: avionul avea probleme tehnice constatate înainte de decolare

Surse medicale citate de MEDIAFAX susțin că pilotul Adrian Iovan ar fi cerut o amânare a zborului de la București la Oradea, pe motiv că la inspecția tehnică ar fi fost sesizate unele probleme. Cu toate acestea, medicii ar fi fost cu toții de acord să se urce în aparatul de zbor, în condițiile în care transplantul trebuia făcut de urgență. În aceste condiții, pilotul Adrian Iovan ar fi spus: “Măcar să trecem de zona muntoasă”.

UPDATE. Ce spune pacienta care ar fi beneficiat de serviciile medicilor, dacă avionul nu s-ar fi prăbușit 

“Din 2011 aștept transplantul de ficat. În 2013 boala s-a agravat. Am fost foarte emoționată când am fost chemată la operație, apoi am auzit tragedia. Îmi pare rău pentru ceea ce s-a întâmplat. Doctorii aceia au suferit pentru că au plecat să-mi salveze mie viața”, a declarat Floarea Mihai, care urma să primească ficatul de la donatorul din Oradea, fiind internată în Institutul Clinic Fundeni.

Femeia are 62 de ani și este din Pitești, ea spunând că este a doua încercare de transplant, prima fiind în noiembrie 2013, când ficatul prelevat nu era de calitate.

Medicul Liana Gheorghe a declarat că pacienta a fost diagnosticată în 2006 cu hepatită B și D. În 2011, Floarea Mihai a fost inclusă în lista națională de așteptare pentru transplant. „A urmat tratament, dar boala s-a agravat în 2013, în prezent având ciroză hepatică și cancer hepatic cu doi noduli pe ficat”, a spus Liana Gheorghe.

Profesorul Irinel Popescu, șeful Clinicii de Chirurgie Digestivă și Transplant Hepatic de la Institutul Fundeni, a declarat că odată prelevat ficatul, acesta trebuie transplantat în cel mult opt ore. El a spus că de la donatorul din Oradea au fost prelevați rinichii și țesuturi, iar despre rinichi se știe că au fost deja transplantați de echipa de la Cluj.

 

 

În condiții de ceață densă, un avion de mici dimensiuni, de tip BN2, aparținând Școlii Superioare de Aviație, având la bord șapte persoane, respectiv doi piloți și personal medical, a aterizat forțat ori s-a prăbușit (informațiile fiind contradictorii, până la această oră) în Munții Apuseni, în zona satului Fântânele – comuna Beliș, județul Cluj. Avionul decolase de la București și se îndrepta spre Oradea, unde medicii de la bord ar fi trebuit să efectueze o operație de prelevare de ficat de la un bărbat de 60 de ani aflat în moarte clinică după un accident vascular cerebral. Urma ca organul să fie adus aducă în Capitală și transplantat unei femei.

Terenul stâncos accidentat de la altitudinea de circa 1.400 de metri n-a permis aterizarea în condiții de siguranță, astfel că, în urma impactului, toate cele șapte persoane de la bord au suferit răni, unele grave, iar aeronava a fost grav avariată.

Accidentul a fost anunțat la 112 la ora 16.16, de unul dintre pasageri – un medic care a precizat că a acordat primul ajutor. Din mai multe cauze, în principal din pricina semnalului GSM slab din zonă, care nu a permis localizarea exactă a epavei, au trecut aproximativ cinci ore până ce prima persoană pornită în ajutorul răniților a ajuns la locul în care se afla aeronava. A fost prea târziu pentru pilotul Adrian Iovan și pentru o tânără studentă în anul V la Institutul de Medicină Militară din București, care au decedat.

Informații contradictorii despre localizarea avionului

Căutat inițial în perimetrul Beliș – Scărișoara, la granița județelor Cluj, Alba și Bihor, s-a afirmat că avionul ar fi fost localizat cu precizie după aproximativ o jumătate de oră, în zona numită de localnici „Ursoaia”, în apropierea unui lac de acumulare din împrejurimile localității Fântânele. Directorul Romatsa, Aleodor Frâncu, a declarat că echipele de intervenție au coordonatele exacte ale locului unde a aterizat forțat avionul medical, însă zona este foarte greu accesibilă. „Știm exact unde sunt, pentru că orice aeronavă emite un semnal permanent asupra acestora. Este foarte greu de ajuns la ei”, a spus Frâncu, adăugând că zona este muntoasă și împădurită, iar în plus ceața este densă. Declarația aceasta a fost dață în jurul orei 19. După circa o jumătate de oră, șeful Ocolului silvic de la Poiana Horea (Cluj), Felician Petruță, a declarat că informațiile despre locul unde s-ar afla avionul cu cele șapte victime erau neclare, fiind posibil ca aeronava să se afle în zona Fântânele, spre coada lacului, la 70-80 de kilometri de Pasul Ursoaia. După miezul nopții, ministrul de Interne, Radu Stroe, care a participat la un comandament pentru evaluarea situației generate de accidentul aviatic, a pus intervenția tardivă pe seama imposibilității localizării exacte a aeronavei și a cerut ca, de acum încolo, toate avioanele, indiferent de dimensiuni, să fie dotate cu aparatură care să emită locația exactă.

Cele patru ambulanțe și o mașină de descarcerare trimise spre locul accidentului nu au putut ajunge acolo, din motive evidente. De asemenea, elicopterul SMURD mobilizat în cadrul operațiunii de salvare a fost retras la scurt timp, din pricina ceții, care nu permitea aterizarea în condiții de siguranță. Au fost mobilizați jandarmii montani și în operațiunile de căutare și salvare s-au implicat sute de persoane (!), mulți fiind localnici fără atribuții în domeniu, însă cu dorința de a ajuta. S-au format echipe care au acoperit o arie de circa 10 kilometri pătrați. Șeful Ocolului silvic de la Poiana Horea a spus că în zonă terenul este foarte accidentat, cu pante de până la 45 de grade. La rândul său, primarul localității Beliș, Viorel Crainic, a afirmat că în zonă semnalul telefonic este foarte slab. El a mai spus, de asemenea, că temperatura era în jur de 0 grade Celsius.

Șeful Salvamont Vlădeasa, Florin Mihuț, care a participat la operațiunea de căutare a victimelor, a spus că în zona unde a aterizat forțat avionul zăpada este “până la brâu”, iar ceața era foarte densă. Potrivit sursei citate, la operațiune au participat zece salvamontiști din Vlădeasa împărțiți în trei echipe, aceștia fiind ajutați și de localnici, care cunosc foarte bine zona. Salvamontiștii aveau tărgi montane, însă orientarea și depistarea epavei era greoaie chiar și în condițiile în care, așa cum se anunțase, victimele încearcau să-și semnalizeze poziția cu sursă de lumină (lanternă).

“Peste 70 de pompieri salvatori din județele Cluj, Bihor, Mureș, și Alba sunt implicați în acțiunea de căutare-salvare a persoanelor care au suferit în urma accidentului aviatic. Acestora li s-au alăturat efective ale jandarmeriei montane, poliției, echipe de salvamontiști și angajați ai Parcului Național Munți Apuseni”, se preciza într-un comunicat al Inspectoratului de Stat pentru Situații de Urgență (IGSU), emis în jurul orei 20.30.

Tot în jurul orei 20.30, coordonatorul de transplant Victor Zota a discutat telefonic cu unul dintre medicii de la bordul aeronavei, care i-a comunicat că două dintre victime și-au pierdut cunoștința.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Alba, Alina Bălaș, în jurul orei 21.30 la numărul de urgență 112 a fost primit un apel de la un pădurar care căuta în zona Petreasa și care a găsit epava avionului și victimele la limita județelor Cluj și Alba. Evenimentul (găsirea avionului) fusese anunțat(ă), în prealabil, de premierul Victor Ponta, aflat la un talk-show televizat (la B1TV).

Pădurarul Corneliu Olar a relatat că unul dintre răniți era într-o stare critică și a fost transportat de către săteni pe brațe până în localitatea Pietreasa, situată la limita județelor Alba și Cluj, de unde să fie preluat de ambulanță. Gheorghe Giurgiu, unul dintre localnicii din județul Alba care a participat la operațiunea de căutare și salvare, a declarat că starea răniților “nu este prea bună”. “I-am găsit, nu sunt într-o stare prea bună, vă dați seama. Acum le facem foc pentru că le este frig. Sunt șapte persoane, iar o femeie este într-o stare mai gravă”, a spus Giurgiu. Acesta a precizat, ulterior, că unul dintre piloți (s-a aflat, ulterior, că era vorba despre Iovan) ar fi fost prins între fiarele avionului, și că echipele ISU (sosite între timp la fața locului) îi acordau ajutor.

În jurul orei 22.15, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Alba, Alina Marescu, a declarat că avionul a fost găsit în zona Vârfului Petreasa, iar la fața locului au ajuns doar pădurarii și localnicii din Horea și salvamontiștii din Bihor.

 

Mărturia unui salvator

Gheorghe Giurgiu, un localnic de 33 de ani din satul Pietreasa (Alba), a fost cel care, alături de doi consăteni, a ajuns primul, luni seară, la locul accidentului aviatic din Munții Apuseni și au încercat să îi ajute pe răniți, îmbrăcându-i cu hainele proprii și făcându-le foc să se încălzească. Gheorghe Giurgiu a declarat, marți dimineață, corespondentului MEDIAFAX că în momentul în care a ajuns la locul accidentului i-a auzit pe răniți cum strigau de durere, unul dintre ei fiind cu ambele picioare rupte, iar sătenii au făcut o targă din lemnele copacilor, cu o pătură, pentru a-l transporta. El povestește că zăpada atingea jumătate de metru în zona în care era epava avionului, aparatul de zbor fiind răsturnat. „Am auzit de la televizor de avionul prăbușit în Munții Apuseni și am plecat cu doi consăteni de-ai mei din satul Pietreasa să îi căutăm pe răniți. Noi trei am ajuns primii, nu a fost niciun pădurar. Ne-am dus că noi suntem de-aici și cunoaștem zona, iar când am ajuns sus pe munte am strigat, că era beznă de nu se vedea la un metru. Noi pe la ora 19.00 am plecat, am luat-o spre Vârful Pietreasa și am aflat că ar fi avionul într-o zonă cu pădure mijlocie, cu plantații. Din fericire, i-am găsit. Zăpada avea o jumătate de metru acolo unde erau ei. Avionul a dat printre copaci și era răsturnat. Când am ajuns am văzut că îi făceau respirație gură la gură domnișoarei rezidente, pe ea am încercat să o ajutăm prima dată, dar apoi am aflat că a murit. Răniții strigau de durere, unul era cu amândouă picioarele rupte, am făcut o targă din lemnele copacilor, cu o pătură. Le-am făcut foc, le-am dat hainele de pe mine ca să le pun pe ei, pentru că nu mai puteau de frig, mi-am dat jos maieul și le-am făcut foc, și am rămas numai într-o bluză mai subțire, eu nu am avut nimic, pe ei trebuia să îi ajut să se încălzească, pentru că ei au îndurat frig”, a spus Giurgiu, adăugând că nu au putut face un foc prea mare pentru că lemnele erau ude. Potrivit acestuia, răniții erau în afara aeronavei, iar pilotul era prins sub avion. “Stăteau adunați într-o parte, iar cel cu picioarele rupte era chiar lângă avion, pentru că nu se putea mișca. I-am dat haina de pe mine că stătea pe spate, întins pe zăpadă. Au mai venit și alți oameni din alt sat apoi și am încercat să îi ducem în jos cum am putut. I-am cărat cu pături, pe brațe și în spate, numai să îi ajutăm. Erau vreo doi kilometri până la drum. Nu i-am întrebat ce au pățit, pentru că ei strigau după ajutor, erau plini de sânge, am vrut numai să îi ajutăm cum putem. După o vreme au venit SMURD, Poliția, jandarmii”, a mai spus Giurgiu.

 

Despre victime

Decesul pilotului Adrian Iovan a fost pronunțat în jurul orei 22.30, iar cel al tinerei studente o oră mai târziu. După miezul nopții, SMURD a anunțat că Răzvan Petrescu, copilotul avionului care ar fi aterizat forțat luni după-amiază, este în stare critică, acuzând un șoc hipovolemic ca urmare a hemoragiei masive, iar medicii Valentin Calu, Cătălin Pivniceru și Sorin Ianceu sunt în stare medie spre gravă, cu fracturi multiple. Al patrulea medic aflat în avion, Radu Zamfir, de la Institutul Clinic Fundeni, este în stare relativ bună, având doar răni superficiale.

Valentin Calu are 42 de ani, este doctor în științe medicale și lucrează ca medic chirurg la Spitalul Universitar de Urgență Elias din Capitală, iar din 2007 este și purtătorul de cuvânt al unității sanitare. Anterior, el a fost coordonator al Unității de Primiri Urgențe de la Elias. Calu a sunat-o, imediat după prăbușire, pe directoarea medicală a unității, Dana Safta, căreia i-a spus “Ne-am prăbușit. Sunt întins pe pământ și abia respir”, iar ulterior a făcut un foc, pentru a se încălzi. “M-a sunat prima oară la 16.34. Mi-a spus: ‘Ne-am prăbușit. Sunt întins pe pământ și abia respir’. Ulterior, mi-a relatat că, după ce a constatat că se poate mișca, colegul meu a dat foc obiectelor din bagajul său – papuci, halat, after-shave -, pentru a se putea încălzi”, a povestit Dana Safta. Directorul medical al Spitalului Elias a mai spus că a vorbit cu Valentin Calu și după ce acesta și ceilalți răniți din avion au fost găsiți de echipele de salvare. “Cum te simți acum?”, a întrebat dr. Safta. “Puțin cam tăvălit”, a răspuns Calu.

Cătălin Pivniceru este medic specialist chirurgie generală la Spitalul “Sfânta Maria” din București, iar Sorin Ianceu (37 de ani) este medic chirurg la Spitalul Municipal din Beiuș și face parte din echipa de transplant a Spitalului Clinic Județean de Urgență Oradea. Ianceu a absolvit Universitatea de Medicină și Farmacie din Cluj și se specializează în transplant.

O ambulanță SMURD în care se afla unul dintre răniții din accidentul aviatic, un bărbat cu picioarele fracturate, a ajuns, în noaptea de luni spre marți, în jurul orei 2.40, la Unitatea de Primire a Urgențelor (UPU) 1 din Cluj-Napoca. Bărbatul (medicul Radu Zamfir), cu fracturi la picioare și răni la șold, era conștient. Alți doi răniți au ajuns la UPU 1 din Cluj în jurul orei 4, cu o autospecială SMURD de transport victime multiple. Cele două victime, doi bărbați, erau imobilizați, amândoi având gulere medicale la gât, iar unul dintre ei era înfășurat într-o folie protectoare. Ultimii doi răniți în accidentul aviatic de luni după-amiază au fost aduși, marți dimineață, în jurul orei 4.30, la Unitatea de Primiri Urgențe 1, din Cluj-Napoca, unul cu o ambulanță SMURD de Terapie Intensivă Mobilă de la Bihor, iar celălalt cu o autospecială SMURD cu echipaj de prim ajutor. Conform unor surse din rândul medicilor, înainte de a ajunge la UPU 1, bărbatul adus cu ambulanța SMURD de Terapie Intensivă Mobilă a fost supus unui test la computer tomograf într-o altă clinică clujeană, rezultatele fiind “promițătoare”, în sensul că nu au fost descoperite fracturi craniene.

Medicul șef al UPU Cluj, Adela Golea, a declarat, marți dimineață (în jurul orei 6), că toate cele cinci persoane rănite în accidentul aviatic de la granița județelor Alba și Cluj sunt conștiente și au fost internate la Terapie Intensivă, nefiind necesar transferul pacienților în alte orașe. “În serviciul de Primiri Urgențe au fost aduse cinci victime, conștiente toate, stabile hemodinamic și respirator. Una prezintă fractură de bazin, fractură de femur pe stânga, un traumatism toracic, a fost internată pe terapie intensivă. A doua venită tot cu mașina de victime multiple prezintă un traumatism cranio-cerebral minor, o contuzie cervicală, un traumatism toracic și de bazin, a mers tot pe terapie intesivă. A treia victimă prezintă un traumatism de coloană, cu fractură de coloană dorsală D10 și cu un traumatism toracic cu fractură de coaste. A patra victimă prezintă un traumatism cranian, traumatism de coloană cervicală și coloană dorso-lombară și asociat prezintă un traumatism de gleznă dreaptă cu plagă. A cincea victimă prezintă un traumatism de coloană dorso-lombară cu hematom la nivelul bazinului. Toți vor fi internați pe Terapie Intenivă,” a declarat Golea. Aceeași sursă a precizat că tânăra care a decedat a fost găsită în stop cardio-respirator, cu traumatisme craniene, fracturi la membre, la bazin, la coloana cervicală și era în stop cardio-respirator, cu temperatura corpului de 18 grade (hipotermie severă). S-a încercat fără succes resuscitarea tinerei pe toată durata intervenției de coborâre a celorlalte cinci victime.

În jurul orei 8.30 s-a anunțat că trupul pilotului Adrian Iovan a fost scos din avion de către echipe de descarcerare ale inspectoratelor pentru situații de urgență din județele Bihor și Cluj și dus la Centrul de Primiri Urgențe Câmpeni, județul Alba, unde se află și în prezent. La centrul din Câmpeni a fost dus și trupul neînsuflețit al tinerei. De aici, se preconiza transportarea corpurilor la IML Cluj, în vederea autopsiei, însă procurorii desemnați cu investigarea cazului au dispus efectuarea procedurii la fața locului.

 

Ce se știe despre accident

Înainte de accident: Pilotul Adrian Iovan a avut ultima convorbire cu cei de la Romatsa după ce a trecut de Sibiu, când a anunțat că va coborî la o altitudine de 2.100 de metri, mai mică decât cea normală, pentru că nu vedea nimic din cauza ceții, a declarat pentru MEDIAFAX directorul Romatsa, Aleodor Frâncu. „A coborât pentru a vedea spațiul. În acel moment, s-a pierdut legătura cu el. De la început, s-a știut că sunt condiții meteo nefavorabile, dar au plecat în această cursă umanitară. Și faptul că a reușit să coboare aeronava într-o zonă extrem de dificilă din punct de vedere al reliefului și al condițiilor meteorologice este un succes al pilotului”, a declarat președintele Romatsa.

După accident: Dan Mircea Petrescu, din cadrul Salvamont Bihor, a declarat că „Vă dați seama că este un avion care a căzut. Avionul este făcut praf”.

Despre pilot: Adrian Iovan, cunoscut pentru scandalul de acum nouă ani, când l-a împușcat mortal, în propria locuință, pe un anume Bogdan Iancu, care ar fi încercat să îl jefuiască, avea o experiență de peste 16.000 de ore de zbor și licențele în termen de valabilitate, potrivit Ministerului Transporturilor. Iovan avea 55 de ani și o carieră de aproape 40 de ani ca pilot la Tarom și BlueAir. După pensionare, el le-a predat studenților din anii terminali ai Școlii de Piloți și pilota avioane de mici dimensiuni.

 

 

Specialist: Localizarea este dificilă în zonele montane după semnalul GSM

Șeful Salvamont Sibiu, Adrian David, a declarat, luni, pentru RFI, că în zona montană este posibil ca un apel să fie identificat cu dificultate chiar dacă în perimetrul respectiv există semnal, adăugând că totul depinde de câte celule GSM sunt captate în timpul apelului. Potrivit sursei citate, dacă, de exemplu, sunt sub trei celule GSM, apelul poate apărea că a fost efectuat din județul Brașov, chiar dacă el a fost făcut din județul Sibiu. Adrian David spune că “în mod normal un apel la 112 este localizat în funcție de celula pe care o deschide de pe un pilon”. “Se face prin triangulație – dacă se deschid trei celule se știe exact locul în care s-a făcut apelul. În situația în care se deschide o singură celulă sau două, localizarea este foarte grea. Știu asta pentru că au fost situații în Munții Făgăraș în care am încercat să localizăm niște turiști rătăciți și tocmai din cauza faptului că s-a deschis doar o celulă n-am putut identifica locul exact. Deci tehnic este normal să se petreacă așa ceva. În oraș, în momentul în care se face un apel, acel apel este preluat de mai multe antene din zonă. Dacă este o zonă izolată, apelul respectiv poate fi preluat doar de una sau două. De exemplu, vin apeluri 112 de la cabană și semnalul respectiv este preluat de o antenă de la Brașov, chiar dacă apelul respectiv este făcut de pe teritoriul județului Sibiu. Ulterior apelului se discută între operatorii de la 112 cu instituțiile specializate în intervențiile de urgență și se intervine cu echipa cea mai apropiată”, a explicat la RFI șeful Salvamont Sibiu, Adrian David.

Locul producerii accidentului aviatic din Munții Apuseni a fost stabilit pe baza informațiilor furnizate de operatorii de comunicații mobile odată cu primirea primului apel la 112, informația fiind pusă la dispoziția instituțiilor ce au participat la operațiunea de căutare și salvare, informează STS. “Localizarea locului evenimentului în Sistemul 112, s-a realizat potrivit prevederilor legale, pe baza informațiilor furnizate de operatorii de comunicații mobile odată cu primirea primului apel la 112, respectiv la nivelul sectorului celulei din care a fost generat acesta și a fost pusă la dispoziția instituțiilor care au participat la operațiunea de căutare și salvare”, se arată într-un comunicat transmis de Biroul de presă al Serviciului de Telecomunicații Speciale (STS). Ministrul Afacerilor Interne, Radu Stroe, a declarat, marți dimineață, întrebat despre dificultățile de localizare a avionului prăbușit în Apuseni, că răspunsul poate fi găsit la STS Cluj. “Răspunsul îl găsiți la STS, în speță la STS Cluj. Bineînțeles că era și mai bine dacă se putea face o localizare la metru sau la suta de metri”, a spus Stroe. Întrebat de ce nu a fost trimisă în misiune aeronava SMURD, el a spus că aceasta este “pentru salvare de oameni, nu pentru alte activități”. “Deocamdată nu am ce reproșa, nu am văzut elementele”, a spus Stroe, răspunzând întrebărilor jurnaliștilor privind operațiunile de intervenție în cazul aeronavei prăbușite.

 

Notă: la realizarea acestui articol au fost utilizate informații difuzate de Mediafax și din alte surse.

1,484 total views, 1 views today

Comments

comments