România – cea mai mare scădere a producției industriale din UE

România a înregistrat, în luna mai față de aprilie, cea mai abruptă scădere din UE a producției industriale, de 10,7%, în timp ce indicatorul a coborât cu 0,6% la nivelul Uniunii, potrivit datelor prezentate vineri de Eurostat și citate de Mediafax.

Producția de bunuri de folosință îndelungată a coborât cu 2,3% în zona euro și cu 2,1% în UE, iar sectorul bunurilor de capital s-a contractat cu 1,5%, respectiv 1,9%. Producția din energie a urcat cu 0,1% în zona euro și a scăzut cu 0,3% în UE, iar industria bunurilor intermediare a crescut cu 0,4%, respectiv 0,2%. Producția de bunuri de uz curent a urcat cu 0,6% în zona euro și a scăzut cu 0,1% în UE.

Cea mai mare creștere a producției industriale s-a consemnat în Portugalia – 6,1%, urmată, la mare distanță, de Letonia – 2,2%.

Loading

Comments

comments