INS: Economia României crește peste previziuni
Economia românească a crescut în primul trimestru al acestui an cu 5,7%, pe serie brută, față de aceeași perioadă din 2016, arată primele estimări publicate, marți, de Institutul Național de Statistică (INS), și citate de News.ro.
Estimările depășesc sensibil prognozele.
În 2016, economia românească a crescut cu 4,8%, cel mai înalt ritm de după 2008, după ce, în anul precedent (2015), avansul economiei fusese de 3,9%.
Pentru întregul an 2017, guvernul mizează pe o creștere economică de 5,2%, în timp ce instituțiile internaționale și cei mai mulți analiști financiari estimează un ritm cuprins între 4% și 4,5%.
În 2016, din punctul de vedere al utilizării PIB, creșterea s-a datorat, în principal, cheltuielilor pentru consum final ale gospodăriilor populației, care au urcat cu 7,5% față de 2015, contribuind cu 4,5% la creștere.
Formarea brută de capital fix, un indicator al investițiilor din economie, a scăzut cu 3,3% față de 2015, având o contribuție negativă, de -0,8%, la creșterea economică din 2016.
În 2016, agricultura a ajuns la cea mai scăzută pondere la formarea PIB-ului României din istorie, de doar 3,9%, industria a contribuit cu 23,1%, construcțiile – cu 6%, comerțul – cu 18,2%, sectorul de informatică și comunicații – cu 5,5%, tranzacțiile imobiliare – cu 8,2%, iar administrația publică și apărarea – cu 10,5%, restul fiind aportul altor sectoare.
Contul curent al balanței de plăți a înregistrat în 2016 un deficit de 4,1 miliarde euro, de peste două ori mai mare față de 2015, în special ca urmare a deteriorării balanței comerciale.
Actualizare (miercuri, 17 mai, 10.45): „Creșterea economică raportată pentru primul trimestru al acestui an este mare și ridică semne de întrebare”, declară, pentru HotNews.ro, economistul sef al BRD, Florian Libocor. Acesta precizează că vorbeste in nume personal, fara a angaja in vreun fel institutia. Libocor mai spune ca nu are argumente pentru modificarea prognozei anuale de crestere economica de 4.1% in 2017.
„Intr-adevar, datele de crestere economica au fost peste asteptari, dar e un pic prea devreme ca sa tragem concluzii privind supraincalzirea economiei, mai ales ca datele publicate azi de Statistica au un caracter de semnal, ele bazandu-se pe date preliminare privind evolutiile din diverse sectoare economice (industrie, constructii, comert si alte servicii). Precautia e justificata cred de faptul ca saltul cel mai semnificativ in cazul celor din urma s-a realizat in luna martie, datele aferente acestei luni urmand a fi revizuite de Statistica cu ocazia publicarii datelor aferente lunii aprilie. Sigur, dinamica estimata a PIB e totusi suficient de ridicata pentru ca si in cazul unor eventuale ajustari in sens descendent aceasta sa ramana una robusta”, declară, tot pentru HotNews, Horia Braun, economist șef al BCR.
De partea sa, Andrei Rădulescu, economistul șef al Băncii Transilvania, consideră că „datele INS confirma rezistenta economiei la tensiunile din sfera publica din debutul anului”.
Vicepresedintele Comisiei pentru buget, finante, activitate bancara si piata de capital din Senat, Florin Citu, a chemat marți, la audieri, conducerea Institutului National de Statistica, intrucat „este greu de crezut ca economia ar exploda doar pentru ca citeste programul lui Dragnea”.