17 țări își vor deschide granițele pentru refugiații sirieni

Refugiati sirieni in Irak. Foto: UNHCR

Refugiati sirieni in Irak. Foto: UNHCR

Șaptesprezece țări au convenit să-și deschidă frontierele pentru refugiații sirieni, a anunțat marți, la Geneva, Înaltul Comisar al Națiunilor Unite pentru Refugiați, Antonio Guterres, relatează AFP.

Antonio Guterres a declarat, în cadrul unei conferințe de presă organizate la sfârșitul unei reuniuni a comitetului executiv al Înaltului Comisariat al ONU pentru Refugiați (UNHCR), că aceste țări pot primi mai mult de 10.000 de refugiați.

Printre aceste țări, apare pentru prima oară Mexicul, a precizat el, adăugând că alte țări găzduiau în mod tradițional refugiații care doreau să se reinstaleze.

O reuniune la nivel înalt a avut loc la Geneva cu privire la situația umanitară din Siria și consecințele sale și s-a încheiat cu un apel pentru “o acțiune internațională urgentă pentru a diminua” greutățile economice și sociale ale țărilor vecine Siriei, apăsate de povara celor peste 2 milioane de refugiați sirieni. Este vorba despre Irak, Iordania, Liban, Turcia și Egipt.

Reprezentanți din 135 de țări, responsabili a 7 organizații interguvernamentale, ai Băncii Mondiale, precum și a 9 agenții ONU și 29 de ONG-uri au participat la reuniunea de la Geneva.

Loading

Comments

comments