Poliția a iertat domeniul vPlay de filme online după postarea unui film cu pornografie infantilă

vplayDomeniul de internet vplay.ro, unul dintre cele mai cunoscute site-uri de filme și seriale online de la noi din țară a fost închis, marți, de poliție, pentru postarea unui film de pornografie infantilă.

Domeniul a redevenit, însă, activ, după ce filmul a fost îndepărtat de pe site.

Potrivit Hotnews.ro, marți, Institutul Național de Cercetare în Informatică (ICI) care administrează domeniile de Internet.ro a suspendat domeniul vplay.ro după primirea unei sesizări de la Poliția Română cu privire la existența unui clip video cu pronografie infantilă care nu putea fi îndepărtat de pe site.

Eugen Stăicuț, șeful departamentului RoTLD, a precizat că domeniul vplay.ro este deținut de o persoană fizică din Ucraina, căruia Poliția i-a cerut îndepărtarea conținutului de pe site. Stăicuț declara că se acționează imediat în cazurile de pornografie infantilă și în cazurile de phishing. De asemenea, Poliția a contactat autoritățile din Ucraina, dar din cauza neprimirii unui răspuns din partea autorităților ucrainiene, poliția a cerut ICI să taie accesul până la rezolvarea investigațiilor cu partea ucraineană.

Miercuri seara, Eugen Stăicuț a precizat pentru Hotnews.ro că domeniul vplay.ro a devenit funcțional după ce s-au comunicat Poliției datele solicitate, iar materialul pronografic a fost îndepărtat. Proprietarii site-ul pretind că nu au dat curs, de la bun început, solicitării  polițiștilor români, considerând că este vorba de un mesaj spam.

Autor: George SPIRIDON

Loading

Comments

comments