Eveniment excepțional la Vatican pe 24 noiembrie
Osemintele considerate ca fiind cele ale Sfântului Petru, unul dintre cei doisprezece apostoli și considerat fondator al Bisericii creștine, vor fi scoase pentru prima dată din grotele de sub basilica care-i poartă numele pentru a fi expuse în public, conform anunțului unui prelat din Vatican.
Acest eveniment excepțional va avea loc duminică 24 noiembrie în prezența papei Francisc pentru marcarea încheierea „Anului credinței”.
Arhiepiscopul italian Rino Fisichella, președintele Consiliului Pontifical pentru noua evanghelizare, a anunțat într-un articol publicat în ediția de sâmbătă a cotidianului Osservatore Romano că un ultim gest care va încununa acest an va consta în expunerea relicvelor pentru prima dată pe care tradiția le recunoaște ca fiind cele ale Sfântului Petru.
„Anul credinței” a fost inaugurat în octombrie 2012 de către papa Benedict al XVI-lea și a constat în festivități numeroase în piața Sfântul Petru. Cu această ocazie, pelerini numeroși au mers să se reculeagă în grotele de la Vatican, sub basilică, în fața mormântului despre care se spune că adăpostește rămășițele pământești ale celui considerat primul episcop al Romei și primul papă.
Osemintele Sfântului Petru au fost descoperite în timpul unor săpături realizate în 1940, pe vremea pontificatului Pius al XII-lea, într-o necropolă situată sub basilică alături de un monument construit în secolul al IV-lea d. Hr. pentru a-l onora pe unul dintre cei doisprezece apostoli. Cu această ocazie, au fost descoperite osemintele unui bărbat învelite într-o țesătură purpurie brodată cu fire de aur. Chiar dacă papii nu au confirmat că osemintele au aparținut în mod cert Sfântului Petru, testele realizate în anii 1950-1960 au ajuns la concluzia că ele aparțin fostului pescar din Galilea, conform declarației papei Paul al VI-lea din 1968.
Sfântul Petru a fost răstignit cu capul în jos în perioada anilor 64-70 d. Hr. în circul lui Caligula (în prezent grădinile de la Vatican).
Autor: George SPIRIDON