Europarlamentarul Sebastian Bodu: ecologistul Claudiu Crăciun este evazionist!

Sebastian Bodu (stânga) și Claudiu Crăciun (dreapta) Foto: Facebook / searchnewsglobal.wordpress.com

Sebastian Bodu (stânga) și Claudiu Crăciun (dreapta)
Foto: Facebook / searchnewsglobal.wordpress.com

Europarlamentarul Sebastian Bodu, fost președinte ANAF în anii 2005 și 2006, îl acuză pe Claudiu Crăciun, liderul neoficial al protestatarilor împotriva proiectului mineritului cu cianuri la Roșia Montană, de evaziune fiscală.

bon claudiu craciun

Foto: Sebastian Bodu / Facebook

Drept probă, Bodu prezintă un bon fiscal despre care spune că este fals – „o simplă hârtie printată de o casă de marcat neînregistrată fiscal, ca să pară doar a fi bon fiscal”. Bonul este emis de societatea Dianei Patru SRL, patronată de Claudiu Crăciun.

Bodu precizează că a descoperit bonul „întâmplător”. El a postat, sâmbătă, pe pagina sa de Facebook un anunț referitor la dezvăluirea pe care a făcut-o azi: „Mâine pe pagina mea de fb: Diferitele fețe ale protestatarului Claudiu Crăciun sau cum civismul său se întinde doar până la propriul buzunar”.

Sâmbătă a fost ziua de naștere a lui Crăciun și, foarte probabil, Bodu a așteptat să treacă ziua respectivă, pentru a nu fi acuzat că face un „cadou”… nepotrivit. Oricum, este de așteptat ca europarlamentarul democrat-liberal să fie acuzat de subminarea celor care se împotrivesc proiectului RMGC, mai ales că, astăzi sunt așteptate noi proteste (ar fi, consecutiv, a zecea duminică de manifestații).

Claudiu Crăciun, lector universitar la Catedra de Știinte Politice și Studii Europene, doctor în științe politice la SNSPA și master of Science la London School of Economics, în politici europene, este învinuit pentru spargerea parbrizului mașinii ministrului Culturii, Daniel Barbu, în decursul incidentului din 18 octombrie 2013, din Centrul Vechi al Capitalei. După ce a fost audiat la Secția 10 de Poliție, Crăciun a declarat că politicienii s-au “plictisit să se atace între ei și s-au îndreptat asupra cetățenilor”.

L-am contactat pe domnul Crăciun pentru a ne spune opinia sa referitoare la acuzațiile lui Sebastian Bodu. În măsura în care ne va răspunde, vom reveni cu precizările respective.

 

Iată ce scrie, azi, Sebastian Bodu:

Claudiu Crăciun, protestatar anti-cianuri seara și, în restul timpului, proprietar al barului de pe strada Dianei nr. 4, nu se sfiește să evazioneze statul prin a vinde la negru, fără bon fiscal. Înțeleg de aici că civismul acestui domn se oprește la propriul buzunar, impozitele urmând să le plătească doar “fraierii” care respectă legile acestei țări. Pentru că, în opinia d-lui Crăciun, bugetul statului e al nimănui și nu se simte obligat să contribuie la finanțarea lui din propria afacere.

Bonul din poză este emis de societatea Dianei Patru SRL, patronată de dl. Crăciun. Nu este un document fiscal ci o simplă hârtie printată de o casă de marcat neînregistrată fiscal, ca să pară doar a fi bon fiscal. Menționez ca bonul fiscal se emite obligatoriu oricărui client, in baza lui calculandu-se baza de impozitare si TVA de plată. Probabil că, dacă descoperirea întâmplătoare nu ar fi făcut-o subsemnatul ci un inspector al fiscului, ar fi fost, desigur, dosar politic. Din păcate pentru dl. Crăciun, în baza acestui fapt, OUG 28/1999 prevede suspendarea activității până la 3 luni, cu confiscarea veniturilor nefiscalizate. Eu așa aș proceda, în paralel cu demararea unui control pe proveniența țigaretelor, băuturilor alcoolice și cafelei vândute și nu aș avea nicio ezitare în a aplica legea, chit că ar sări în sus fanii săi cu argumente care mai de care mai sofistice. Așa am procedat și cu cluburile de fotbal și nu mi-a păsat că imi pot lua niște scaune în cap pe stadion. Fiind însă doar posesorul unei dovezi, nu pot decât să o pun la dispoziția ANAF, în caz că mi se solicită.

Or sa spună unii “hai, dom’le, doar un bon!”. Un bon inseamna tot. Bonul, fiscal sau nefiscal, îl dă angajatul care executa ordinele patronului. Angajatul nu dă la unii clienți bon fiscal și la alții bon nefiscal după propriul plac pentru ca el nu câștigă și nu pierde nimic din asta. Comportamentul evazionist este al patronului care fie nu achizitionează casa de marcat fiscală, fie nu o folosește. De obicei patronii își instruiesc angajații să nu dea bon fiscal decat dacă clientul solicită sau atunci când pare a fi de la vreun organ de control.

Înțeleg că dl. Crăciun predă ceva științe politice pe la o universitate. Stau și mă întreb ce le-o spune studenților deoarece, din atitudinea lui în spațiul public, deduc că e ok să-i trântești un pietroi în parbriz unui membru al guvernului în semn de nemulțumire față de prestația lui ministerială și, în plus, că asta nu e vreo scofală întrucât pentru acel parbriz, fiind mașina statului, plătim toți. Toți mai puțin dl. Crăciun, care crede că în numele ecologiei poți face orice, inclusiv să evazionezi în centrul Bucureștiului.

Loading

Comments

comments