Acordul cu FMI aduce României și un împrumut „virtual” de 2 miliarde de euro din partea UE
Centura de siguranță a României tocmai s-a îngroșat. Consiliul Uniunii Europene a aprobat României un nou program de asistență financiară preventivă pe termen mediu de până la 2 miliarde de euro, care însoțește acordul stand-by cu FMI în valoare de alte 2 miliarde de euro, scrie Mediafax.
Facilitatea din partea Uniunii Europene poate fi accesată până la data de 30 septembrie 2015. În cazul în care va fi activată, asistența va fi acordată sub forma unui împrumut cu o maturitate medie maximă de opt ani.
Consiliul Director al Fondului Monetar Internațional (FMI) a avizat pe 27 septembrie scrisoarea de intenție transmisă de autoritățile române și a aprobat încheierea unui nou acord stand-by cu România, cu o durată de doi ani, în valoare de 2 miliarde euro, care va fi tratat ca preventiv.
Totodată, Banca Mondială a pus la dispoziția României 1 miliard de euro, opțiunea de accesare a fondurilor fiind valabilă până în decembrie 2015. România a tras miercuri 700 milioane de euro din acest împrumut.
În condițiile actuale din piață, România nu intenționează să acceseze fondurile UE.