Descoperire revoluționară: Medicamentul bolii Alzheimer!
Cercetătorii britanici au anunțat că au făcut o descoperire crucială și se află într-un “moment istoric, de cotitură”, în lupta contra bolii Alzheimer, după ce au utilizat în premieră, pe cobai, un compus asemănător unui medicament, pentru a opri moartea celulelor creierului, scrie The Independent. Deși apariția pilulei-minune care va duce la vindecarea bolii nu va avea loc prea curând, acestă descoperire oferă o abordare revoluționară în combaterea bolii. Compusul găsit de britanici acționează prin blocarea semnalului defectuos apărut în creierele afectate de boli neurodegenerative, semnal care duce la încetarea producerii de proteine esențiale pentru protejarea celulelor creierului și, implicit, la distrugerea acestora.
Studiul care anunță descoperirea, apărut astăzi în publicația de specialitate Science Translational Medicine, a fost realizat de Departamentul de Cercetare Medicală și Toxicologie de la Universitatea Leicester. “Este un pas uriaș înainte”, a declarat profesorul Giovanna Mallucci, șeful echipei de cercetători, pentru The Independent. “Este pentru prima oară când o substanță care previne o boală a creierului este administrată cobailor. Faptul că acesta este un compus care poate fi administrat pe cale orală, pătrunde în creier și previne îmbolnăvirea creierului reprezintă o noutate absolută…Acum putem merge mai departe, dezvoltând molecule mai eficiente, și nu văd de ce ne-am opri la cobai ”, afirmă profesorul.
Deocamdată, compusul utilizat în acest studiu a provocat efecte secundare, care au dus atât la pierderea greutății cobailor, cât și la apariția unei forme ușoare de diabet cauzată de o deteriorare a pancreasului. Cercetătorii sunt însă încrezători în găsirea unei soluții pentru eliminarea acestor efecte secundare.
Anunțul făcut astăzi a fost primit cu mare entuziasm de oamenii de știință. “Acesta este primul studiu convingător care demonstrează că o substanță ce poate fi ușor transformată în medicament oprește moartea progresivă a neuronilor din creier, așa cum se întâmplă în cazul bolii Alzheimer”, este de părere un reputat profesor de chimie citat de The Independent.
Citește și:
Cel mai iubit român din America