Romul ucigaș al tinerei japoneze și al unor femei în vârstă – condamnat definitiv pe viață
Nicolae Vlad, ucigașul studentei japoneze Yurika Masuno și al altor două femei, a fost condamnat definitiv, luni, la inchisoare pe viață de judecătorii instanței supreme, care au respins recursul acestuia la decizia din martie a Curții de Apel București, informează Mediafax.
În același dosar, instanța supremă a respins și recursul polițistului Gică Ștefănache, astfel că acesta are de executat pedeapsa dispusă în cazul său de Curtea de Apel București, respectiv patru ani de închisoare.
La judecarea recursului, Ștefănache a arătat că a acționat corect în cazul lui Nicolae Vlad și că actele procedurale au fost în conformitate cu legea.
În 7 martie, Nicolae Vlad a fost condamnat de Curtea de Apel București la închisoare pe viață în dosarul în care este acuzat că a ucis-o pe japoneza Yurika Masuno și alte două femei, precum și că a violat alte șapte persoane, decizia fiind atacată cu recurs.
Instanța a dispus condamnarea pe viață a lui Vlad pentru cele trei fapte de omor calificat și deosebit de grav de care este acuzat.
Curtea de Apel București a mai stabilit, în 7 martie, ca Nicolae Vlad să achite câte 50.000 de euro mamei și tatălui studentei japoneze și câte 20.000 de euro către două rude ale celorlalte două persoane ucise de acesta. Totodată, Vlad va trebui să plătească alți 3.000 de lei uneia dintre rudele unei victime violate.
Polițistul Gică Ștefănache a fost condamnat, tot atunci, la patru ani de închisoare cu executare pentru favorizarea lui Nicolae Vlad, trei ani pentru fals material în înscrisuri oficiale, doi ani pentru uz de fals și alți doi ani pentru abuz în serviciu contra intereselor persoanelor.
Gică Ștefănache, ofițer de poliție judiciară la Poliția Orașului Otopeni la data comiterii faptelor, este acuzat de fals intelectual, fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals, abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, fapte comise de acesta în instrumentarea unui dosar penal înregistrat la Parchetul Judecătoriei Buftea în care era cercetat Vlad Nicolae, fiind acuzat că l-a favorizat pe acesta.
Polițistul a avut de soluționat un dosar în care se făceau cercetări legate de faptul că, în noaptea de 19 spre 20 iulie 2012, Vlad Nicolae a intrat, prin spargerea unui geam, în locuința unei femei în vârstă de 75 de ani, imobilizată la pat, care locuia singură, în localitatea Balotești, județul Ilfov, iar prin exercitarea de violențe a întreținut acte sexuale cu aceasta. Cauza investigată de ofițerul Gică Ștefănache avea ca obiect infracțiunile de viol, violare de domiciliu și distrugere săvârșite de Nicolae.
Nicolae Vlad a fost arestat preventiv în 19 august 2012, acesta negând în fața anchetatorilor că ar fi ucis-o pe japoneză.
Din probatoriul administrat în cauză a rezultat faptul că Nicolae Vlad, de etnie romă, deși neșcolarizat, are cunoștințe minimale de limba engleză. În acest context, Nicolae Vlad ar fi convins-o pe tânără să urce într-un taxi parcat în afara aeroportului, în apropiere de DN1, spunându-i că o va duce la o gară, însă a cerut șoferului să meargă în direcția opusă Bucureștiului, către Balotești, iar imediat după localitatea Otopeni, în zona pădurii, i-a cerut să oprească taxi-ul, după care au coborât.
După ce au coborât din taxi, Nicolae Vlad ar fi tras-o cu forța pe Yurika Masuno în pădurea care mărginește drumul, unde prin violență a întreținut relații sexuale cu aceasta, apoi a ucis-o “prin comprimare toracică și prin strangulare”, acoperind cadavrul cu frunze uscate pentru a îngreuna descoperirea acestuia.
Totodată, la o distanță relativ mică de locul crimei, Nicolae Vlad a deschis, prin forțare, geamantanul acesteia, din care a luat un telefon mobil, o cameră foto, un laptop, precum și banii pe care tânăra îi avea la ea.